2019-12-15 01:44

Shakira: Campionatul Mondial mi-a schimbat viaţa. Dacă n-ar fi fost Cupa Mondială, fiul meu n-ar fi aici

 |  13:13
Shakira: Campionatul Mondial mi-a schimbat viaţa. Dacă n-ar fi fost Cupa Mondială, fiul meu n-ar fi aici

Shakira a declarat că viaţa sa a fost complet schimbată de Campionatul Mondial de Fotbal. Mai mult, cântăreaţa este de părere că nu s-ar fi îndrăgostit niciodată de Gerard Piqué şi nu ar fi devenit mama lui Milan dacă nu s-ar fi întâlnit cu celebrul fotbalist în timp ce promova imnul campionatului din 2010, Waka Waka (Time for Africa).

Shakira, alături de americanul Carlos Santana, brazilianca Ivete Sangalo şi o şcoală de samba, va participa, duminică, la ceremonia de închidere a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, de pe arena Maracana din Rio de Janeiro.

Cântăreaţa are un fiu în vârstă de 18 luni, Milan, cu fotbalistul spaniol Gerard Piqué şi crede că niciodată nu l-ar fi întâlnit pe acesta dacă nu ar fi acceptat să cânte imnul Campionatului Mondial de Fotbal din 2010, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Nu voi uita niciodată că mi-am întâlnit dragostea vieţii mele la Cupa Mondială. Dacă n-ar fi fost Cupa Mondială, fiul meu, Milan, n-ar fi fost aici”, a spus Shakira.

Cântăreaţa are o relaţie din 2011 cu fotbalistul spaniol Gerard Piqué, însă a declarat recent într-un interviu că nu se grăbeşte cu căsătoria, deoarece o nuntă nu va schimba legătura profundă pe care o are cu partenerul de viaţă. În 2013 s-a născut primul copil al cuplului, pe nume Milan.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray