2019-07-24 03:22

Yannis Behrakis, unul dintre cei mai reputaţi fotojurnalişti, a murit la vârsta de 58 de ani

 |  12:49
Yannis Behrakis, unul dintre cei mai reputaţi fotojurnalişti, a murit la vârsta de 58 de ani

Yannis Behrakis, unul dintre cei mai reputaţi fotografi, care a lucrat pentru agenţia de presă Reuters timp de trei decenii, a murit la vârsta de 58 de ani după o lungă suferinţă.

Behrakis s-a ocupat de numeroase subiecte importante, precum conflictele din Cecenia şi Afganistan, cutremurul din Kashmir şi revoltele din Egipt.

A câştigat respectul colegilor, dar şi al rivalilor, scrie Reuters, a condus echipa care a câştigat premiul Pulitzer în 2016 pentru acoperirea subiectului criza refugiaţilor.

Cei care au lucrat cu el pe teren au spus că Reuters a pierdut un jurnalist talentat şi angajat.

„Este vorba despre cum să spui povestea în cel mai artistic mod posibil”, a spus fotograful Goran Tomasevic de la Reuters despre stilul lui Behrakis. „Nu veţi vedea pe nimeni atât de dedicat şi concentrat şi care sacrifică totul pentru a face cea mai importantă fotografie”.

Prietenul şi colegul lui de 30 de ani, producătorul Vassilis Triandafyllou, l-a descris ca „un uragan” care muncea zi şi noapte, uneori riscând, pentru a capta imaginea dorită.

Când nu era cufundat în muncă, Behrakis era amuzant, cald. „Unul dintre cei mai bun fotografi de ştiri ai generaţiei lui, Yannis era intens, pasional, atât în munca lui, cât şi în viaţă”, a spus editorul american Dina Kyriakidou Contini. „Fotografiile lui sunt emblematice, opere de artă. Însă empatia de care dădea dovadă l-a făcut un mare fotojurnalist”.

„Misiunea mea este să vă spun povestea, apoi decideţi ce vreţi să faceţi”, a spus el la discuţia de după premierea cu Pulitzer a echipei Reuters. „Misiunea mea este să mă asigur că nimeni nu va putea spune «nu am ştiut»”.

Behrakis s-a născut în Atena, în 1960. După ce a făcut un curs de fotografie, a lucrat pentru un studio la începutul anilor 1980. Filmul „Under Fire” din 1983, despre mai mulţi reporteri care se aflau în Nicaragua în zilele revoluţiei din 1979, l-a inspirat să lucreze în presă.

A început la Reuters Atena ca freelancer, în 1987, iar în ianuarie 1989, a fost trimis în prima misiune în străinătate, în Libia lui Muammar Gaddafi.

Fotografiile făcute acolo au ajuns imediat pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.

Timp de trei decenii, Behrakis a lucrat în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. Fotografiile lui au fost recompensate cu numeroase premii, au fost apreciate de corespondenţii de război, care au remarcat abilitatea lui de a găsi frumuseţea în mijlocul haosului şi curajul de a fi în mijlocul acţiunii.

O fotografie făcută în 1998, în timpul conflictelor din fosta Iugoslavie, arată un etnic albanez care pune într-un cosciug trupul unui băiat în vârstă de 2 ani, care fusese ucis. El a folosit o tehnică specială pentru a da un efect de mişcare imaginii.

„Imaginea era foarte puternică, iar trupul băiatului aproape că pluteşte în aer. Pare că spiritul lui îi părăsea trupul pentru a se ridica la Ceruri”, a explicat el.

Behrakis a fost prins într-o ambuscadă în timpul războiului civil din Sierra Leone, după ce convoiul din care făcea parte a fost crezut aparţinând rebelilor.

În ultimii ani, a petrecut mai mult timp în Grecia natală, unde s-a ocupat de subiecte ca recesiunea financiară şi criza refugiaţilor.

A fost mentor pentru fotograful Alkis Konstantinidis, cu care a devenit prieten, iar în 2017 a lansat un proiect pentru a ajuta agenţia Reuters să construiască o echipă diversă de fotografi.

Yannis Behrakis a fost căsătorit şi a avut doi copii, Rebecca şi Dimitri.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray