2019-10-21 04:10

ALERTĂ.Darius VÂLCOV nu mai este consilierul pe probleme economice al premierului DĂNCILĂ. Ce l-a determinat să își dea DEMISIA

 |  12:12
ALERTĂ.Darius VÂLCOV nu mai este consilierul pe probleme economice al premierului DĂNCILĂ. Ce l-a determinat să își dea DEMISIA

Darius Vâlcov a demisionat, luni, din funcţia de consilier de stat pe probleme economice al premierului, după o discuţie pe care a avut-o în cursul diminieții cu Viorica Dăncilă, anunţă G4Media.ro, citând surse guvernamentale.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, premierul Dăncilă a fost întrebată dacă Darius Vâlcov şi Anca Alexandrescu sunt oameni cu care mai poate colabora, replica ei fiind:

„Cu Anca Alexandrescu exclus. După cum ştiţi, este consilierul onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului-ministru, mâine o voi  elibera din funcţie. Şi la partid la fel", a replicat premierul, iar două zile mai târziu a eliberat-o din funcţie pe Anca Alexandrescu.

Dăncilă a anunţat că va lua o decizie în curând şi legată de Darius Vâlcov. Între timp, premierul l-a numit pe deputatul Remus Borza consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, domeniu de care se ocupa şi Vâlcov.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray