2019-10-17 04:12

AVERILE principalilor candidați la alegerile prezidențiale

 |  23:06
AVERILE principalilor candidați la alegerile prezidențiale

Candidaţii la funcţia de Preşedinte al României şi-au depus declaraţiile de avere.

Ce avere are Klaus Iohannis

Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, Klaus Iohannis deţine în prezent cinci imobile: Unul dobândit în 1997, prin cumpărare, de 84.60 mp, alt imobil obţinut prin cumpărare în 2001, de 253 mp, unul obţinut prin donaţie, în 1992, de 377 mp.

Şeful statului a cumpărat două case în 2007, de 76 mp, respectiv 64 mp.

Klaus Iohannis deţine şi un cont în bancă deschis în 1999, în valoare la zi de 250.000 lei.

Iohannis, în calitate de preşedinte al României, a încasat de la Administraţia Prezidenţială, în ultimul an fiscal încheiat, 165.100 de lei, potrivit Mediafax.

Soţia lui, Carmen Iohannis, a realizat un venit de profesor de 33.276 lei.

Preşedintele a obţinut, totodată, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul BEC, 35.829 lei, din închirierea unui imobil din Sibiu.

Şi Carmen Iohannis a obţinut acelaşi venit, respectiv 35.829 lei, prin închirierea unui imobil.

Averea lui Dan Barna

Potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Biroului Electoral Central, candidatul la prezidenţiale Dan Barna are un venit anual pentru funcţia de deputat de 128.044 de lei.

Dan Barna şi soţia sa, Olguţa Dana Totolici, deţin trei imobile, unul cumpărat în anul 2007, de 97,09 metri pătraţi, altul în 2012, de 32,67 metri pătraţi şi un altul în 2014, de 77 de metri pătraţi.

În declaraţia de avere a lui Dan Barna sunt precizate 13 active financiare, de tip cont curent, depozite bancare, fonduri de investiţii, inclusiv pensii private, depuse la nouă bănci, însumând 1.356,500 de lei, 70, 674 de euro şi 150.91 de dolari.

FOTO: romania.europalibera.org

Prezidenţiabilul USR-PLUS a oferit acţiuni către societăţi comerciale în valoare de 82.516 lei.

Dan Barna a făcut un singur credit, în anul 2012, de 202.000 de lei, conform sursei citate.

În urma închirierii unuia dintre apartamente familiei, lui Dan Barna îi revine anual suma de 37.427 lei.

Candidatul USR deţine şi un teren, moştenit în 2014, de 1.252 metri pătraţi.

Câţi bani, case şi bijuterii are Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă are în proprietate bijuterii de aur (inele, cercei, pandantive, brăţări, broşe) în valoare estimată de 5.000 de euro.

În ceea ce priveşte maşinile, Viorica Dăncilă a declarat că este proprietarul unui Volkswagen Passat din 2014.

Prezidenţiabilul PSD are în opt conturi, dechise la trei bănci, suma de 518.218 de lei. Unul dintre aceste conturi este un fond de investiţii de pensii private în valoare de 43.859 de lei. De asemenea, Dăncilă are 57.615 euro în patru conturi şi 18.233 de dolari într-un alt cont bancar.

La categoria venituri, Viorica Dăncilă a declarat că a obţinut de la Secretariatul General al Guvernului suma de 142.519 de lei din activitatea ca premier şi suma de 32.628 de euro ca europarlamentar. La aceeaşi categorie a declarat că soţul, Cristinel Dăncilă, a obţinut venituri de 325.949 de lei de la OMV Petrom Piteşti.

Conform declaraţiei de avere depuse de Viorica Dăncilă la Biroul Electoral Central, aceasta deţine, împreună cu soţul ei, Cristinel Dăncilă, un teren intravilan de 544 de metri pătraţi.

De asemenea, cuplul Dăncilă deţine şi două terenuri moştenite: un teren intravilan de 1.200 de metri pătraţi şi un teren agricol de două hectare.

Soţii Dăncilă sunt proprietarii unui apartament de 100 de metri pătraţi, iar premierul mai deţine unul moştenit, de 40 de metri pătraţi.

Viorica şi Cristinel Dăncilă deţin împreună o casă de vacanţă de 417 mp şi una de locuit de 140 de mp.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-25



Parerea ta...

MILIARDARI DE CARTON.
26 Sep 2019

Romanii se îmbolnăvesc de politica ? Sau de averile Politicienilor ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray