2019-12-14 13:16

Avizele pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Ariton şi Varujan Vosganian, pe masa conducerii Senatului

 |  10:58
Avizele pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Ariton şi Varujan Vosganian, pe masa conducerii Senatului

Conducerea Senatului va discuta, luni, în cadrul şedinţei Biroului Permanent, avizele favorabile date de Comisia juridică pentru încuviințarea urmăririi penale a senatorilor Ion Ariton și Varujan Vosganian.

Astfel, Biroul Permanent va stabili introducerea pe ordinea de zi a plenului Senatului a solicitărilor venite din partea Ministerului Justiției pe numele celor doi foști miniștri.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, că un alt subiect cu care a fost sesizat Biroul Permanent este cel referitor la situația fostului judecător al CCR Toni Greblă, urmărit penal.

"Am primit solicitarea din partea procurorului general privitoare la domnul Toni Greblă, prin care se solicită aprobarea arestării preventive și trimiterea în judecată. Documentele au sosit. Ele vor intra pe circuitul prevăzut de Regulamentul Senatului. Va fi sesizat Biroul permanent și în cadrul Biroului vom decide ce vom face în continuare. În mod normal, cum am procedat și în alte cazuri similare, ele vor fi înaintate Comisiei juridice spre analiză", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară.

Preşedintele Senatului a mai spus că, în contextul demisiei lui Toni Greblă din calitatea de judecător al Curții, cererea procurorului general "nu mai are obiect", fapt care poate fi constatat și de către Biroul permanent al Senatului.

Senatorii juriști au avizat favorabil, marți, cererile pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri ai Economiei Ion Ariton și Varujan Vosganian.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-27



Parerea ta...

ROMANUL ,ROMAN
08 Feb 2015

DATI DRUMUL MAI LA TOTI,CA FAC PARTE DIN SISTEM SI IN PRIMUL RAND ESTE DE VINA SISTEMUL.VAI DE NOI CU EI SI VU VOI.jos mafia politica.jos toata clasa de politicieni,mincinosi si manipulisti.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray