2019-09-23 06:31

Avocatul Poporului RĂSPUNDE: ”Sunt în concediu în SUA”

 |  17:34
Avocatul Poporului RĂSPUNDE: ”Sunt în concediu în SUA”

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, transmite se află în concediu de odihnă în SUA, acesta fiind programat în urmă cu 6 luni. El a mai spus că solicitările Opoziției de sesizare pe OUG pe legile justiției sunt analizate de Biroul contencios din cadrul instituției.

"Referitor la solicitările de formulare a unei excepții directe de neconstituționalitate cu privire la O.U.G. nr. 92/2018, Avocatul Poporului afirmă că toate petițiile având acest obiect, sunt analizate de către specialiștii Biroului contencios constituțional și recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenți, jurisprudența Curții Constituționale a României, Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul comparat în materie, precum și concluziile Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), după care urmează a fi luată o decizie", transmite Avocatul Poporului, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.Victor Ciorbea mai precizează că perioada concediului de odihnă, pe care il efectuează în Statele Unite ale Americii între 17-30 octombrie a fost programată în urmă cu 6 luni, iar biletele de avion și serviciile hoteliere au fost achitate în data de 2 septembrie 2018.

USR, PNL, dar și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au solicitat, miercuri, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe OUG de modificare a legilor justiției.    Ulterior, și Parchetul General a sesizat Avocatul Poporului în cazul ordonanței de modificare a legilor Justiției, cerându-i sesizarea Curții Constituționale.

Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-10-17



Parerea ta...

''DUSMANUL POPORULUI''
17 Oct 2018

Acest individ care este platit de popor sa fie in slujba poporului este o unealta a mafiei psd impreuna cu ccr , cna , insp. judiciara .Totul a fost premeditat impreuna cu puscariasul draknea ca sa nu poata fi sesizata CCR. Toti borfasii din parlament si institutii de stat isi fac concediile in strainatate , iar romanilor le spun '' cat de rai sunt strainii , si cum ne fura ei tzarișoara ''. Asta pentru analfabetii care voteaza mafia psd-alde-udmr-minoritati.
PESEDISTILOR
17 Oct 2018

votanti mafiei psd alde minoritati si udmr care sint inculti si scursurile societatii isi fac si ei concediile in s ua si si au votat pensie de 8000 de eur
TRADATORI DE TARA
17 Oct 2018

CREDEAM CA ESTI CINSTIT . IN REALITATE ESTI UN LAS , TRADATOR DE TARA SI CETATENI . . DUPA CE ESTI INSEMNAT DE DUMNEZEU SA I-TI DEA DUMNEZEU CEA CE AI FACUT CU POPORUL ASA SA-TI AJUTE DUMNEZEU SI LA FAMILIA TA . UA , MAGARULE , ASINULE , E PUTIN SPUS .IN CUVINTE . AVEA DREPTATE VADIM .
ANONIM
17 Oct 2018

CHIORULE , VULTUR PLESUV CARE MANINCI HOITURI
IATA CE BINE
17 Oct 2018

Il caracterizeaza psihiatrul Florin Tudose si pe Ciorbea – omul stramb, om insemnat si la trup, si la suflet: Despre Victor Ciorbea – “mimoza sindicalista, procuror neterminat, primar de Bucuresti, castigator la alegeri fara contracandidat si prim-ministru plangacios. Omul pe care nu l-a durut niciodata capul, va intra cu siguranta in istoria politica drept mana care pierde intotdeauna. A plecat ca prim-ministru al sperantei pastrandu-si locul la primarie, aratand clar ca este doar un arivist de duzina. Depasit de multele problem, dar si de propriile limite, ca si de faptul ca s-a asezat la masa unui local scump crezandu-se la cantina sindicala, a fost aproape imbrancit spre iesire, ca orice Golan tupeist.
A LASAT DEZASTRUL
17 Oct 2018

stagnarii in urma lui si a fost ilustratia perfecta a celor 15.000 de specialist imaginari care urma sa salveze romanii de communism. Considerandu-se, ca mai toti politicienii romani, prea bun pentru un popor de neintelegatori si rai, ne-a batut obrazul inca o data anuntandu-ne a nu stiu cata oara ca se retrage definitiv. Cred ca ii placea cum suna la ureche tovalul. Conjuctura l-a impins pe nesimtitorul demnitar roman pana in functia de avocat al poporului. Pana acum, continuandu-si cariera de gunoi politic, nu a sesizat Curtea Constitutionala sau alt organism al statului cu vreo problema. De aceea a si fost pus acolo. Iertare! A trimis o inspectie sa vada daca puscariasul oier Becali I se respecta dreptul de a merge pe la clubul lui Gica Hagi. Bravo, Victoras! Ai grija de copii!” (Florin Tudose).
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Avocatul Doctorului Cătuşele DNA declanşează boli infractorilor, „Beciul Domnesc” acutizează afecţiunile noi descoperite astfel încât imediat se fac cereri de schimbare a măsurii luate împotriva lor. Săracii hoţi bolnavi
24 Sep 2015

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray