2019-06-16 22:22

Bădălău, amenințat de Tăriceanu cu pierderea supremației politice chiar la Giurgiu

 |  11:21
Bădălău, amenințat de Tăriceanu cu pierderea supremației politice chiar la Giurgiu

PUTEREA a semnalat recent că Bădălău moare de grija celor de la ALDE, fapt pentru care le-a transmis recent apropiaților săi că partidul lui Călin Popescu Tăriceanu trebuie să obțină în Giurgiu un scor foarte mic, astfel încât să nu fie al doilea partid din județ, așa cum au declarat liderii locali, ci al patrulea sau al cincilea după PSD, PNL, Pro România și USR sau PMP.

Practic, prin această manevră, Bădălău vrea să-i sufoce pe oamenii lui Tăriceanu la nivelul județului Giurgiu, ca aceștia să nu mai emită pretenții la bani și posturi, dar, totodată, să se pună bine și cu Ponta, dacă Pro România va scoate în județ un scor electoral bun, adică cu două cifre. Numai că, duminică, Bădălău a primit o lovitură sub centură de unde nu se aștepta.  Liderul ALDE, Călin Popescu Taricea s-a întâlnit, la Giurgiu, cu membrii săi de partid, prilej cu care le-a transmis și un mesaj extrem de surprinzător și cu bătaie lungă. Tăriceanu le-a cerut membrilor organizației județene, în frunte cu deputatul Toma Petcu, ca la alegerile eurparlamentare de duminică ALDE Giurgiu să obțină un scor electoral mai bun decât PSD. Tăriceanu a adăugat că ALDE Giurgiu trebuie să fie, ca forță, ceea ce a fost odinioară PNL Giurgiu, adică să fie prima organizație politică a județului. Iar deputatul Toma Petcu a spus că are ambiția să fie chiar prima organizație ALDE pe țară. De ce? Ca să îi mai taie macaroana lui Bădălău și totodată să mai ridice din presiunile puse de baronul giurgiuvean pe primarii din județ. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray