2019-10-24 08:10

BEC stabileşte, astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare

 |  09:02
BEC stabileşte, astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare

Biroul Electoral Central (BEC) urmează să stabilească, miercuri, prin tragere la sorţi, odinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019. S-au înscris în cursa electorală treisprezece partide şi trei candidaţi independenţi.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 81/2019 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019, miercuri se stabileşte ordinea pe buletinele de vot a a partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi a candidaţilor independenţi.

Stabilirea numărului de ordine pe buletinul de vot se face prin tragere la sorţi.

Potrivit procedurii, candidaţii independenţi se vor trece la sfârşitul buletinului de vot, în ordinea înregistrării candidaturilor.

Potrivit deciziilor BEC, au rămas definitive candidaturile depuse de treisprezece partide şi de trei persoane fizice.

Astfel, candidează la alegerile pentru Parlamentul European PSD, Alianţa 2020 USR-PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, PNL, UDMR, PMP, PRU, Partidul Social Democrat Independent, Blocul Unităţii Naţionale, Partidul Socialist Român şi Partidul PRO DEMO.

De asemenea, candidează Gregoriana Tudoran, reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, George Nicolae Simion şi Peter Costea.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie în 25 mai, la ora 7.00.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray