2020-08-10 12:15

Biserica ortodoxă rusă din străinătate cere o pedepsă mai blăndă pentru Pussy Riot

 |  13:44
Biserica ortodoxă rusă din străinătate cere o pedepsă mai blăndă pentru Pussy Riot

Biserica ortodoxă rusă din străinătate le-a cerut autorităţilor judiciare să atenueze pedeapsa aplicată în cazul grupului punk feminin Pussy Riot după acţiunea organizată în februarie de inculpate în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Cinci tinere cu cagule au organizat, în februarie,  ''o rugăciune punk'' în Catedrala Hristos Mântuitorul, un mare lăcaş de cult ortodox din Rusia. ''Concertul'' lor a fost filmat şi postat pe Internet, provocând reacţii puternice în Rusia. Trei dintre cele cinci tinere - Maria Alehina, Ekaterina Samuţevici şi Nadejda Tolokonnikova - au fost arestate şi condamnate pentru huliganism la doi ani de detenţie. ''Denunţăm acţiunile de acest fel care perturbă pacea ecleziastică'', potrivit unei declaraţii semnate de arhipreotul Nikolai Artemov. ''Totuşi, aşteptând recursul la decizie, noi le cerem autorităţilor judiciare să atenueze pedeapsa pronunţată în cazul lor'', se mai arată în documentul aminit.

Biserica ortodoxă rusă din străinătate şi-a exprimatul regretul că artişti, deputaţi şi miniştri germani s-au solidarizat cu această ''acţiune comisă în detrimentul Bisericii''. Chiar cancelarul german Angela Merkel a calificat drept ''disproporţionată'' hotărârea pronunţată în cazul celor trei tinere. ''Contextul istoric a fost total ignorat'', se afirmă în declaraţie, care precizează că, ''în sec. al XX-lea, credincioşii ruşi au suferit un ultraj fără precedent''.

Din cele 56.000 de biserici care existau în ţară înainte de revoluţia din 1917, n-au mai rămas decât circa o sută şi că toate cele 1.200 de mănăstiri au fost distruse, profanate sau închise, potrivit sursei citate. ''Peste un milion de persoane au fost masacrate în timpul celei mai monstruoase persecuţii împotriva creştinilor din istorie'', se mai spune în declaraţie.

Lăcaşul de cult în care ''punk-istele'' şi-au improvizat acţiunea a fost dinamitat în 1931 şi c-a fost reconstruit abia în 2000, reamintesc reprezentanţii religioşi. Este puţin probabil ca ''apeluri moralizatoare la respectarea libertăţii artei să fie formulate într-o manieră atât de unilaterală'' dacă Pussy Riot şi-ar fi organizat ''spectacolul'' în Memorialul de la Buchenwald, într-o sinagogă din Berlin sau într-o moschee din Koln, au subliniat autorii documentului, scrie Agerpres.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639573-08-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz