2019-09-22 11:23

Blocaj la Guvern. Au expirat interimatele la Transporturi şi Dezvoltare Regională

 |  12:03
Blocaj la Guvern. Au expirat interimatele la Transporturi şi Dezvoltare Regională

Guvernul riscă, începând din această noapte, să nu mai poată organiza ședințe de Executiv până când președintele Klaus Iohannis va numi miniștri la Dezvoltare și Transporturi. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a explicat miercuri seară că ministerele vor fi conduse de secretari de stat care nu pot promova hotărâri de guvern sau OUG-uri.

Interimatul de 45 de zile al Rovanei Plumb la Transporturi și interimatul lui Eugen Teodorovici la Dezvoltare expiră în această noapte, la ora 24.00. Premierul Viorica Dăncilă a trimis, miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, noi propuneri de miniștri pentru cele două portofolii. Până la ora transmiterii acestei știri, președintele Klaus Iohannis nu a anunțat dacă îi acceptă sau îi respinge pe cei doi miniștri propuși.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a spus că este discutabil dacă se mai pot ține ședințe de Guvern fără cei doi miniștri.

„E de discutat. O să vedem când va fi programată ședința de guvern ce vom face. Nu avem încă programată o ședință de Guvern. Există două opinii, nu aș vrea să le evoc acum, dar eu sper să nu se ajungă în această situație”, a spus Greblă, întrebat de ȘTIRIPESURSE.RO dacă pot avea loc ședințe de Guvern fără cei doi miniștri.

Acesta a adăugat că un lucru este cert: conducerea ministerelor va fi asigurată de secretari de stat dar cele două ministere nu pot înainta HG și OUG.

„Există un secretar de stat, sau secretari de stat, care pe domenii au anumite responsabilități. Unele decizii majore, precum promovarea unor proiecte de hotărâre de guvern sau ordonanțe de urgență nu pot fi făcute de secretarii de stat în această perioadă”, a mai declarat secretarul general al Guvernului.

Greblă a precizat că nu va fi afectată plata salariilor. „Din practica ultimilor 25 de ani nu ministrul titular semnează ștatele de plată și ordinele pentru salarii, există un secretar de stat care are o asemenea împuternicire. Eu sper ca mâine președintele Iohannis va accepta nominalizările făcut de dna prim-ministru”, a afirmat acesta.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 7 ianuarie decretele privind noii miniștri interimari - Rovana Plumb la Ministerul Transporturilor și Eugen Teodorovici la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Potrivit articolului 107 din Constituție, perioada de interimat la conducerea unui minister nu poate depăși 45 de zile, termen care a expirat miercuri seara.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray