2020-08-08 06:57

Camera deputaților dezbate marți moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării

 |  10:00
Camera deputaților dezbate marți moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării

Camera Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Ion Ştefan intitulată ”Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”.

Deputaţii au, marţi, pe ordinea de zi a şedinţei de plen dezbaterea şi votarea moţiunii simple împotriva ministrului Ion Ştefan, pe care au depus-o 77 de deputaţi ai PSD. 

Şedinţa este programată la ora 14.00. 

În moţiunea depusă împotriva ministrului Dezvoltării şi intitulată ”Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”, PSD afirmă că, ”dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul «Grindă» o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România”.

Social-democraţii îl acuză pe Ion Ştefan de fals în declaraţii publice, de descurajarea luptei anticorupţie şi de disponibilizări ilegale, pentru rudele şi amicii miniştrilor.

”Toate «realizările» ministrului poartă marca guvernării PSD”, afrmă PSD.

”Cea mai notabilă realizare a ministrului este cohorta de rude, rubedenii, neamuri şi politruci pe care a reuşit să o implanteze, pe funcţii călduţe, bine remunerate, din administraţia publică centrală şi locală. Doar pentru această aşa-zisă realizare, domnul ministru Ion Ştefan ar trebui să-şi dea undă verde pentru a pleca cu totul din funcţia guvernamentală, înainte de a compromite cu totul noţiunea de ministru”, susţine PSD.

Deputaţii ar fi trebuit să dezbată în 9 iunie moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Dezvoltării Ion Ştefan, procedura incluzând citirea moţiunii de către unul dintre semnatari, apoi prezentarea punctului de vedere de către ministru şi declaraţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

Textul moţiunii a fost citit, însă ministrul a anunţat că nu poate fi prezent în sala de plen din cauza unor probleme de sănătate, motiv pentru care, după consultarea liderilor de grup, preşedintele de şedinţă Florin Iordache a anunţat amânarea dezbaterii pentru o dată ce urmează să fie stabilită.

La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 101 din cei 329 de deputaţi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz