2020-07-03 13:05

Carmen Dan este citată în dosarul evenimentelor din 10 august

 |  09:14
Carmen Dan este citată în dosarul evenimentelor din 10 august

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, se prezintă vineri pentru audieri la DIICOT, ca martor în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, au declarat surse judiciare pentru Agerpres

Procurorii DIICOT au reluat audierile în dosarul privind intervenţia în forţă a jandarmilor, miercuri fiind citat procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost atunci în Piaţa Victoriei şi s-a sesizat în legătură cu acţiunea jandarmilor.

DIICOT are în lucru un dosar preluat de la Secţia Parchetelor Militare, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susţineau că "mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest".

De asemenea, DIICOT are în lucru o sesizare a Jandarmeriei Române, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-20



Parerea ta...

ȚIGANCă VOPSITA
20 Dec 2019

Ce fel de om politic poți fi Carmen Dan ? Ce fel de doamna poate fi Carmen Dan ? Ce fel de MAMA poți să fii, să gazezi niște copii?” Carmen Dan ! Complicea lui Dragnea
HAZNA
20 Dec 2019

Belita lui Terente . Ai belito belini . Ai gazat copii .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz