2020-01-21 12:48

CCR va discuta pe 23 octombrie sesizarea făcută de Băsescu la legea referendumului

 |  16:02
CCR va discuta pe 23 octombrie sesizarea făcută de Băsescu la legea referendumului

Curtea Constituţională a României (CCR) va analiza sesizarea făcută de preşedintele Traian Băsescu privitor la Legea referendumului. Băsescu susţine că noua variantă a actului legislativ încalcă prevederile legii fundamentale a statului.

CCR a anunţat că va lua în discuţie sesizarea făcută de preşedintele Traian Băsescu pentru modificările aduse Legii referendumului. Sesizarea a fost trimisă la CCR pe 21 septembrie.

Potrivit preşedintelui Băsescu, actuala variantă a actului legislativ conţine prevederi care împiedică exercitarea suveranităţii de către popor. Băsescu susţine că legea contravine articolul 1, alineatul 3, şi articolului 2, alineatele 1 şi 2 din constituţie.

Articolul 1 (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Articolul 2 (1): Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Articolul (2): Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Potrivit preşedintelui, pentru validarea unui referendum este necesară atingerea unui cvorum de 50%+1.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 21 mai, cu 221 voturi pentru, 73 de voturi împotrivă şi 2 abţineri, un proiect de lege care prevede reducerea la 30% a pragului de prezenţă necesar pentru validarea unui referendum.

PDL a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu o lege pe care a considerat-o anticonstituţională. CCR a hotărât că modificările sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. Judecătorii Daniel Morar şi Ştefan Minea au formulat o opinie separată. Ei au considerat că anumite prevederi ale legii aduc atingere suveranităţii populare şi afectează legitimitatea deciziilor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2013-09-23

In legatura cu acest articol...

Băsescu a sesizat Legea Referendumului la CCR: Majoritate înseamnă 50% plus 1




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray