2020-01-27 23:08

Chițoiu, din spital la audieri

 |  12:00
Chițoiu, din spital la audieri

Fostul ministru, Daniel Chițoiu, va fi externat joi din Spitalul Floreasca, după mai bine de o săptămână de internare, urmând audierile în cazul dosarului pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă deschis în urma accidentul pe care l-ar fi provocat în județul Argeș în care doi soți au murit, scrie Mediafax.

Surse judiciare susțin că Daniel Chițoiu va fi audiat după externare, existând suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Conform Poliției Argeș: „La acest moment se desfășoară cercetări in rem (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine