2019-11-19 07:48

Cinci legi mult așteptate, promulgate de Klaus Iohannis

 |  17:54
Cinci legi mult așteptate, promulgate de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 8 aprilie, decretele de promulgare a 5 legi mult așteptate, printre care legea adopției și legea fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime.

Iată decretele semnate, vineri, de președinte:

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţă rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări;

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării;

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative;

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative;

Decret pentru promulgarea Legii privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-08



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
09 Apr 2016

COLONIE DE MUNCA SI REEDUCARE FACUTA CU ACESTI TALHARI...LA MINELE DE CARBUNI SI DE SARE...SA MUNCEASCA PANA LA MOARTE SI AVERILE CONFISCATE...IAR PROSTEA-TONTA IMPREUNA CU GHITZA SI UDREA SA DESCHIDA PLUTONUL IMBRACATI IN PIJAMALE PORTOCALII CA LA GUANTANAMO...SEFI DE COLONIE MINIERA
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray