2019-10-21 18:59

Cioloș: Suntem acuzați de ineficiența guvernelor anterioare

 |  20:15
Cioloș: Suntem acuzați de ineficiența guvernelor anterioare

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi că le-a cerut miniștrilor să comunice mai mult în perioada următoare pentru a explica mai bine problemele pe care le-au găsit în ministere și pentru care actualul Guvern este acuzat în prezent, scrie Agerpres.

"Guvernul este acuzat de foarte multe lucruri care, așa cum am mai spus, țin de ineficiența activității Guvernului precedent sau a guvernelor precedente, probleme pe care acest Guvern le-a moștenit și pe care a trebuit să le rezolve de urgență. Îmi asum și faptul că nu am comunicat suficient pe aceste situații, pe care le-am identificat, și probleme pe care a trebuit să le rezolvăm. Se încearcă acum să se pună în cârca Guvernului actual nerealizări sau întârzieri datorate ineficienței acțiunii guvernelor anterioare. Am cerut miniștrilor, păstrând decența și echidistanța și echilibrul pe care ni le-am asumat încă de la început, ca în zilele și săptămânile următoare să fie mai activi din punct de vedere al comunicării și să prezinte lucrurile așa cum stau, măsurile care au fost luate și care vor fi luate de Guvern pentru a rezolva anumite probleme, dar prezentând și situația pe care am găsit-o și problemele pe care a trebuit să le rezolvăm", a spus Cioloș, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă.

Premierul a adăugat că i se pare important ca "cetățenii să fie bine informați, să fie în cunoștință de cauză și apoi, sigur, fiecare să judece cum va crede de cuviință astfel de atitudini".

"Unele pot să le înțeleg pentru că e campanie electorală, dar nu înțeleg ca acest Guvern să își asume lucruri care nu țin de responsabilitatea sa", a arătat prim-ministrul.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-16



Parerea ta...

ANONIM
17 Iun 2016

Care o fi stadiul de implementare a legii nr.318 din 2015 si daca etapele aplicarii legii or respecta termenel stabilite de lege ? Considerati ca bunurile trecute in proprietatea statului prin intermediul instantelor judecatoresti sunt bunuri publice, mobile si imobile, cu "regim de administrare" stabilit si de alte acte normative care reglementeaza domeniul la cere se refera legea 318 din 2015, inclusiv Constitutia Romaniei ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray