2020-02-27 07:47

Cîțu anunță controale la Primăria Capitalei: Vrem să știm dacă banii au ajuns în buzunarele celor de la PSD

 |  12:00
Cîțu anunță controale la Primăria Capitalei: Vrem să știm dacă banii au ajuns în buzunarele celor de la PSD

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă că va face un control la Primăria Capitalei şi la companiile din subordine, considerând bizară coincidența lipsei unui control timp de zece ani, cât PSD a condus primăria.

”Ieri am încercat să aflu mai multe informaţii despre execuţia bugetară a Priăriei Bucureşti şi despre companii şi am aflat că nu s-a mai făcut un control - ceea ce este foarte ciudat – de vreo zece ani de zile. Nu ştim cum au fost cheltuiţi acei bani, unde s-au dus acei bani, dacă au fost sifonaţi. Am vrut să ştiu acest lucru pentru că anul trecut – deşi subvenia este de la buget pentru încălzire -  Primăria Bucureşti s-a împrumutat pe 20 de ani, aproape 500 de milioane de lei, din Trezorerie. S-a împrumutat pe 20 de ani, deşi ar fi trebuit să aibă banii în buget pentru subvenţie. Ce s-a întâmplat acolo, unde sunt banii de subvenţie?”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă Florin Cîţu.

Potrivit acestuia este o ”coincidenţă bizară” că nu s-a mai făcut control la Primăria Bucureşti de 10 ani.

”Nu s-a mai făcut un control financiar la Primăria Bucureşti de 10 ani de zile, este o coincidenţă bizară, de zece ani primăria este condusă de PSD, să nu se facă niciun control...Vă spun un lucru: Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii de control asupra uturor instituţiilor şi companiilor de stat.  Modul în care banii sunt cheltuiţi mă interesează foarte mult şi îi interesează şi pe români. Vrem să ştim dacă banii au fost folosiţi în interesul românilor sau au ajuns în buzunarele celor de la PSD”, a mai afirmat ministurl Finanţelor.

Acesta a explicat că are pregătite două echipe de control şi se face un calendar al verificărilor, urmănd a începe de unde se ştie ”din spaţiul public că sunt probleme”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-28



Parerea ta...

SABOTAJ
28 Ian 2020

Dai chiloti jos si la umeri craci . Bravo barosane
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine