2019-10-17 13:33

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte vineri. Data congresului şi remanierile, pe ordinea de zi

 |  10:10
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte vineri. Data congresului şi remanierile, pe ordinea de zi

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi, liderii partidului urmând să stabilească data congresului şi să discute din nou despre remanierile din Guvern.

Preşedintele executiv al PSD, Paul Stănescu, a declarat, miercuri, într-o emisiune la Antena 3, că în şedinţa Comitetului Executiv de vineri se va stabili când se organizează congresul şi a spus că trebuie lăsaţi tinerii la conducerea partidului.

Stănescu a a mai spus că probabil se va face „o remaniere mai amplă”, după moţiunea de cenzură. „Nu voi merge în Executiv. Cred că partidul are mare nevoie de unitate, solidaritate, trebuie reorganizat şi e mare nevoie de mine la partid. Sunt colegi mai tineri care pot face acest lucru”, a menţionat Paul Stănescu.

După cum au declarat mai mulţi lideri PSD, congresul ar urma să fie organizat până la finalul lunii iunie, iar în cadrul acestui ar trebui desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din toamnă.

De asemenea, se vor face cel mai probabil unele modificări la statutul PSD.

După condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare, PSD a rămas cu o conducere interimară, însă nu este clar deocamdată dacă la acest congres va fi ales şi noul preşedinte al partidului sau dacă va fi menţinut interimatul asigurat de Viorica Dăncilă, cel puţin până la alegerile prezidenţiale.

În ceea ce priveşte remanierile, Viorica Dăncilă aşteaptă un răspuns de la Cotroceni, în condiţiile în care vineri expiră interimatele la trei ministere. În urma răspunsului preşedintelui, deciziile se vor lua tot în Comitetul Executiv.

Deşi Paul Stănescu a evocat posibilitatea unei remanieri care să vizeze mai multe ministere, deocamdată acest lucru nu este luat în calcul, conform declaraţiilor premierului.

Viorica declara, joi, după şedinţa coaliţiei, că a avut miercuri o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis în care i-a motivat propunerile de remanieri şi că îl va suna. Ea a mai spus că până acum nu s-a discutat în coaliţie despre o remaniere mai largă, iar ALDE decide în privinţa miniştrilor acestui partid.

„Nu am discutat încă cu domnul preşedinte, am să sun. Am avut o discuţie ieri cu domnul preşedinte, am motivat de ce am avut aceste propuneri, am vorbit despre fiecare candidat în parte şi aştept acum ca domnul preşedinte să vină cu un răspuns referitor la cele trei portofolii în care avem interimari şi al căror mandat expiră mâine şi în acelaşi timp o nominalizare pentru vicepremier pe partenriate strategice”, a declarat Dăncilă.

Ea a mai spus că, în scurt timp, în cadrul forurilor statutare se va lua o decizie pentru nominalizarea pe postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că Viorel Ştefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi.

În privinţa lui Titus Corlăţean, premierul a spus că aşteaptă răspunsul oficial al preşedintelui pentru a se putea lua o decizie.

Întrebată dacă are în vedere o remaniere mai amplă, inclusiv a miniştrilor ALDE, în primul rând Teodor Meleşcanu, premierul a răspuns: „ALDE va decide dacă îşi doreşte această remaniere, voi discuta cu dl Tăriceanu. Deocamdată, nu am discutat acest subiect”.

Chestionată dacă e mulţumită de mandatul lui Meleşcanu, mai ales în privinţa votului din Diaspora, Dăncilă a replicat: „Legat de votul din Diaspora, luni voi face publice analizele făcute de MAE şi MAI. Trebuie să vedem care sunt soluţiile. Vom discuta şi despre miniştri, dar acest lucru îl vom face tot în cadrul coaliţiei”.

Pe de altă parte, Dăncilă a susţinut că Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care a fost gestionată preşedinţia rotativă a UE şi a spus că în scurt timp va veni cu o decizie finală în privinţa remanierilor.

Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, care în prezent asigură interimatul la acest minister, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.

Preşedintele Iohannis a anunţat că Titus Corlăţean „nu va fi ministru la nimic”.

Şedinţa Comitetul Executiv al PSD este programată să înceapă la ora 11.00.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray