2019-11-22 13:08

Consiliul Naţional al PNL se întruneşte astăzi, iar la şedinţă participă şi preşedintele Klaus Iohannis

 |  08:59
Consiliul Naţional al PNL se întruneşte astăzi, iar la şedinţă participă şi preşedintele Klaus Iohannis

Consiliul Naţional al PNL se întruneşte, joi, de la ora 16.00, la şedinţă urmând să participe şi preşedintele Klaus Iohannis. Cei 3.500 de delegaţi vor discuta despre bilanţul politic al conducerii şi despre campania pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, va fi ales un prim-vicepreşedinte, post care ar urma să-i revină lui Rareş Bogdan.

Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal are loc joi, cu începere de la ora 16.00, la Romexpo.

La reuniune vor participa peste 3.500 de membri ai Partidului Naţional Liberal, parlamentari, primari şi aleşi locali.

La invitaţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, va lua parte la eveniment şi preşedintele Klaus Iohannis care va susţine un discurs, după ora 18.00

În cadrul reuniunii vor mai lua cuvântul secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.

Liberalii vor discuta despre campania pentru alegerile prezidenţiale, dar şi despre bilanţul politic al conducerii partidului.

De asemenea, pe ordinea de zi a evenimentului se află aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi PNL, precum şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al PNL, funcţie pentru care este susţinut europarlamentarul Rareş Bogdan..

„Avem pe ordinea de zi finalizarea procesului de integrare a partidului Acţiunea Civică a Tinerilor în Partidul Naţional Liberal prin fuziune prin absorbţie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepreşedintelui politic al partidului Naţional Liberal, aici am prezentat încă de la ultimul Birou Executiv la care am discutat acest subiect propunerea mea pentru această funcţie de prim-vicepreşedinte este în persoana lui Rareş Bogdan, propunere care, de altfel, este susţinută şi de colegii mei din Biroul Executiv şi care va fi votată în cadrul Consiliului Naţional. De asemenea, avem un punct înscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidenţiale, punct la care l-am invitat pe preşedintele României, care este candidatul partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte, susţinut de către Consiliul Naţional”, a declarat luni, liderul liberal Ludovic Orban.

Liderul PNL a spus că în 10 august va începe campania de strângere de semnături pentru prezidenţiale.

„Aşa am stabilit, data de 10 august ca moment de începere, este o dată simbolică, este o dată prin care vrem să arătăm că începem campania prezidenţială pentru ca niciodată în România să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august, în care forţele de ordine, în loc să apere viaţa şi siguranţa cetăţeanului, s-au transformat în agresori împotriva integrităţii fizice şi chiar a vieţii foarte multor manifestanţi paşnici, cetăţeni români”, a precizat Orban.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray