2019-09-21 12:09

Contre și acuzații între Blaga și Dragnea. Miza pensiilor speciale pentru aleșii locali

 |  21:01
Contre și acuzații între Blaga și Dragnea. Miza pensiilor speciale pentru aleșii locali

Răzvan Mateo Mateescu

Pensiile speciale pentru aleșii locali, deși nu înseamnă nimic pentru cetățeanul de rând, ba din contră, la fel cu cele pentru parlamentari stârnesc critici în rândul populației, sunt subiect foarte important pentru marile partide aflate în confruntare pentru alegerile locale din iunie.

Dovadă și polemica dusă de liderii PNL și PSD, cele două formațiuni care au cei mai mulți primari, președinți de consilii județene și consilieri. Miza este fidelizarea aleșilor existenți, pentru a nu pleca spre alte partide și pentru ca la parlamentare să lupte să aducă voturi. Mesajul PSD, de exemplu, este cât se poate de clar: noi ținem cu voi, stați cu noi și vă va fi bine, lăsați prostiile, indiferent ce zice lumea, noi vă asigurăm spatele, vă dăm pensii speciale, vă dăm bani, avem treabă. Să nu uităm de ordonanța traseismului prin care Dragnea a reușit să atragă un număr mare de primari, care sunt foarte receptivi la promisiuni. Și social-democrații susțin aceste măsuri favorabile aleșilor locali în ciuda riscului de a îndepărta o bună parte din electorat din această cauză. PNL, de cealaltă parte, încearcă să împace și capra, și varza. Pe de o parte vrea să țină cont de importanța fidelizării aleșilor locali și le vorbește de mărirea salariilor, indirect și a pensiilor. Dar mai vrea să țină cont și de opinia publică ale cărei semnale arată că este cel puțin reticentă, dacă nu refractară de-a dreptul la ideea de pensii speciale, fie ele pentru parlamentari sau primari sau președinți de consilii județene, aleși locali în general. Și, în consecință, refuză să susțină acordarea unor asemenea drepturi speciale.

Populism versus tăieri de salarii

Așa se face că vineri, copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat că nu e de acord să se instituie pensii speciale pentru aleșii locali, dar că se poate vorbi despre o salarizare decentă a angajaților din administrația locală, din care vor rezulta și pensii decente. Și l-a acuzat pe Dragnea de populism

„Curtea (Constituţională - n.r.) a spus: nu puteţi face partajări între diferitele categorii de aleşi. Dacă în primul caz discutăm de câteva zeci de mii, 16 - 18.000 de foşti şi actuali primari, de la Revoluţie încoace, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni - consilieri locali şi judeţeni. În jur de 43 - 44.000 sunt aleşi în fiecare an. (...) Deci, din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodată. Va avea aceeaşi soartă, doar că este un demers populist al lui Dragnea, de a-şi mai fenta încă o dată colegii: ‘Ia uite domnule, eu mă zbat pentru voi, dar, vedeţi, nu vrea Curtea Constituţională şi Guvernul’ ”, a declarat Vasile Blaga.

Iată că sâmbătă a ieșit la contraatac șeful PSD, Liviu Dragnea, ca să îi dea peste nas lui Blaga și să susțină mai departe acordarea pensiilor speciale. „Vasile Blaga afirmă că susţinerea de către PSD a iniţiativei privind mărirea pensiilor aleşilor locali este un ‘demers populist’. Este normal să gândească aşa: pedeliştii nu ştiu decât să taie pensiile şi salariile. Pentru ei, orice încercare de creştere a veniturilor oamenilor este populism", a scris Liviu Dragnea, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de PSD. În plus, șeful social-democraților a mai afirmat că la liberali vede aceeași politică pe care a văzut-o la Guvernul Boc, și anume să promită „mereu” că vor „construi o societate de români fericiţi, nu mâine, bineînţeles, ci peste 25-30 de ani”.

Duminică, Ludovic Orban, candidatul liberal pentur Primăria Capitalei, a revenit și a reluat punctul de vedere al PNL: „Primarii nu au nevoie de pensii speciale, la fel cum nici parlamentarii nu au nevoie de pensii speciale. (…) Susţin, în schimb, că primarii trebuie să aibă nişte salarii decente, care să-i ferească de tentaţia de a cădea în plasa actelor de corupţie, care să le ofere un statut care să le permită să aibă o viaţă normală. Ca atare, în legea salarizării publice vom susţine creşterea salariilor primarilor", a mai spus el.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-03



Parerea ta...

MAFIA IN FLOARE - COLABORARE
03 Apr 2016

Daca vrei sa afli ; Cauta - Filiera Mafiota BLAGA - a lui Valer Marian din ziarul Vreau Dreptate si se vede gruparea lui de gasca , interese .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray