2019-12-09 19:49

UPDATE. Crin Antonescu a renunțat la candidatura pentru președinția României

 |  15:23
UPDATE. Crin Antonescu a renunțat la candidatura pentru președinția României

Florentin Dincă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va mai candida la Preşedinţia României. El va pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea formațiunii sale politice.

UPDATE ora 17.55: Parlamentarul european Norica Nicolai s-a arătat surprinsă de hotărârea lui Crin Antonescu de a nu mai candida în alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an.

„Decizia lui Crin Antonescu este inexplicabilă şi nu vreau să fac niciun comentariu înainte de a avea o discuţie cu el, lucru care se va întâmpla, luni, în Biroul Politic Naţional”, a spus oficialul PE. Norica Nicolai a adăugat că va vorbi cu liderul liberal la Biroul Politic Național de luni. „PNL va avea un Congres care va lua decizii legate de candidatul la Preşedinţie şi de funcţia de preşedinte al partidului”, a mai afirmat politicianul PNL.

UPDATE ora 17.10. Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a garantat că numele și identitatea partidului nu vor fi schimbate.

„Nimeni în PNL nu va pune vreodată problema schimbării acestui nume istoric. În cursul unor negocieri care presupun o atenție reciprocă față de parteneri nu am început cu acest lucru. Dar le spun tuturor, chiar dacă nu voi fi președinte și nu voi mai fi președinte, sunt aici, nu plec nicăieri și garantez că numele și identitatea PNL nu vor fi sub nicio formă și sub niciun motiv schimbate”, a spus liderul liberal.

UPDATE ora 16.00: Marius Obreja, vicepreședintele liberal al Senatului, îi va propune lui Crin Antonescu să îl înlocuiască.

„În Biroul Politic de luni o să fac public că în grupul senatorial al PNL voi iniţia procedura de vot prin care Crin Antonescu să preia demnitatea pe care o deţin eu, şi anume de vicepreşedinte al Senatului”, a declarat acesta, potrivit Mediafax. El a adăugat însă că decizia îi aparține fostului președinte al partidului.

UPDATE 15. 34 "Astăzi am văzut un gest al unui mare om politic: Crin Antonescu. Am asistat la un gest unic, în ultimii 24 de ani, făcut de un om politic cu o poziţie foarte puternică, foarte bine plasat, care a renunţat la toate acestea pentru a întări partidul. Consider că, prin gestul făcut astăzi, Crin Antonescu rămâne cel mai valoros om al Partidului Naţional Liberal şi sper şi îmi doresc ca împreună să reuşim să întărim PNL şi să atingem împreună obiectivele politice pe care şi le propune Partidul Naţional Liberal", se arată într-un comunicat emis de prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis.

UPDATE 15.29 "Ce trist! Cine să-l voteze, dacă proiectul USL l-a destrămat domnia-sa? Era normal să nu mai candideze, din punctul meu de vedere nu e o mare pierdere pentru România, cred că este un câştig. E treaba domniilor-lor (n.r - PNL-PDL) pe cine desemnează, să facă ce cred ca dreapta să se unească. Cariera lui politică s-a încheiat în momentul în care a decis să rupă PNL din USL", a comentat ironic preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Astăzi nu mai există pericolul ca reziduurile clanului pesedist să mai poată deturna mersul PNL în direcția corectă. Astăzi nu mai poate fi pusă la îndoială, și congresul va certifica cu certitudine opțiunea noastră naturală, firească, pentru PPE. Astăzi, demersurile pentru construirea unui mare partid de dreapta, în fine, în România sunt demarate. De aceea, pun capăt chiar și interimatului meu, iar luni îi voi ruga pe colegii mei din Biroul Politic Central să preia efectiv toate atribuțiile care trebuie exercitate în această lună care ne desparte de congresul din 28-29 iunie. Consider că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Spun acest lucru pentru că am forța, personalitatea, conturul, experiența politică necesară, ideile, viziunea și capacitatea de a lupta pentru ca la toamnă PSD să nu pună mâna pe președinția României.(...) Știu în același timp clasa politică românească, dreapta românească, și pe toți cei care revendică această titulatură. Cunosc presa românească. Cunosc modul în care se produc și se desfac pe piață opinii sau curente de opinie", a spus Crin Antonescu, citat de Agerpres.

"Eu știu că oamenii politici adevărați sunt cei care schimbă sondajele și nu sondajele schimbă oamenii politici adevărați. Acest lucru se va dovedi în continuare în viața politică românească. Am tot ce este necesar pentru această luptă. Nu am timp să demontez fixații, nu am timp să vindec resentimente, nu am timp să lărgesc orizontul unor mărginiri. Conștient că este întru totul urgent ca eforturile de unificare a dreptei să facă pași câți mai concreți înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunț intenția de a nu candida la președinția României și de a favoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârșitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie a unui candidat care să fie acceptat mai ușor de tot ce înseamnă forță politică de dreapta (...), de tot ceea ce înseamnă presă de dreapta sau cel puțin cu această pretenție, de toți aceia care vor să facă din România o țară pentru pietoni și nu pentru baroni. Pentru că pietonul la care se referă cu dispreț unul dintre reprezentanții cei mai expresivi ai feudalismului pesedist, pietonul acela este cetățeanul român", a mai afirmat Crin Antonescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-05-31



Parerea ta...

GIANINA KYZDĂ
01 Iun 2014

DRAMĂ MARE! COMEDIA ”DRACULU”! (”ȚARĂ MINORĂ, ȚARĂ DE SECĂTURI”!)SYKTYR!
SECTORIAL
01 Iun 2014

I-a-o-n-tre buci "gianino", vacule cu wurst in gura !
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray