2019-08-22 08:08

Curtată de PSD, UNPR analizează oportunităţile: Strategul Oprea menţine suspansul

 |  21:01
Curtată de PSD, UNPR analizează oportunităţile: Strategul Oprea menţine suspansul

Daniel Măgureanu

Conform liderului său, vicepremierul Gabriel Oprea, UNPR este o formaţiune aflată la mare căutare în aceste zile. Astfel, PSD, principalul partid de guvernământ, a pus o propunere de protocol pe masa celor care militează pentru progresul României, dar un răspuns în această direcţie încă nu a fost dat. Oprea susţine că în UNPR sunt destule opinii care arată că partidul este suficient de matur pentru a candida pe liste proprii la viitoarele alegeri.

„Avem două posibilităţi, le analizăm: să mergem în alianţă cu PSD sau să mergem singuri în alegeri. Spuneam că e un curent din ce în ce mai puternic în partid… puţin prea optimişti, prea îndrăzneţi, spun: «Domnule, trebuie să mergem singuri»”, a spus Oprea în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, cu acest prilej precizând că o decizie în acest sens se va lua „la momentul oportun”.

Oprea şi-a fixat deja obiectivul pentru viitoarele alegeri locale: recâştigarea primăriilor pe care le conduce formaţiunea, în jur de 100, dintre care cinci mari primării - sectorul 2, Drobeta-Turnu Severin, Călăraşi, Galaţi, Baia Mare -, dar şi câştigarea altora.

Oprea nu vrea să fie premier

După experienţa interimatului la Palatul Victoria, Gabriel Oprea a respins varianta în care, dacă actualul premier, Victor Ponta, ar demisiona, el ar putea prelua funcția de prim-ministru. „Nu are rost să discutăm. Cred că sunt bun ca militar, pe probleme de securitate națională - cu toată modestia, cred că am demonstrat acest lucru. (...) Cred că locul meu este în acest domeniu. Sunt alții care vor să fie prim-miniștri, să fie sănătoși. Cred că, dincolo de funcții, trebuie să fim mai responsabili, să facem ceva pentru România”, a mai susţinut acesta la Realitatea TV.

În schimb, liderul UNPR a evitat să dea un răspuns legat de posibilitatea de a susține un alt reprezentant al PSD pentru funcția de prim-ministru, în eventualitatea unei demisii a lui Victor Ponta: „Îl sprijin pe Ponta prim-ministru, e clar? (...) Nu iau în calcul această ipoteză. (...) Nu vreau să discut aceste ipoteze în momentul de față.”

România, exemplul anticorupţiei

În continuare, Oprea a fost de părere că, pe plan european, România a demonstrat că este o țară sigură și un exemplu privind lupta împotriva corupției. „Există acest moment istoric vizavi de corupția din România în care toate instituțiile statului își fac cu adevărat datoria. (...) Eu cred că orice om normal la cap în această perioadă caută să nu mai facă greșeli și caută să respecte legea, că dacă nu respectă legea, o pățește. Cred că în momentul de față, încet, dar sigur, toate aceste lucruri se vor reduce foarte mult”, a subliniat Gabriel Oprea.

Altfel, bazându-se pe faptul că a demonstrat solidaritate în momente grele și întotdeauna și-a respectat cuvântul, vicepremierul este convins că a fost reevaluat „în sensul bun” de aproape toți președinții României. „Respect instituția președintelui României. Îl respect pe președintele Iohannis, este președintele României, ales de români”, a precizat Gabriel Oprea. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-19



Parerea ta...

HANIBAL
20 Iul 2015

Te apuca rasul-plansul daca nu dezgustul cand auzi si vezi ce ineptii soune acest martafoi ajuns general cu "mii" de stele numai cu sforariile pe care le-a tras!Auzi,sa candideze singuri in alegeri!Daca iau 1-2% se pot mandri cu "interesul national"!Care interes?Al smecherilor din partide,al hotilor din economie,al multinationalelor care fac averi EXPOTAND(se aude,domnule 'interes national"?) masiv VENIT NATIONAL,al politicienilor corupti?Mi-este greata!!
MESELE LARGI
20 Iul 2015

Acest "geal", ruda cu Metaxa (coniacul) ca numar de stele, are un vocabular mai sarac decat cel al tribului Mumbo-Jumbo din Africa Centrala:"interesul// national(a)", si alte cateva cuvinte insotite de grimase caragioase de Mos Teaca in haina noua ... Ii dorim sa candideze singur in alegeri si sa iasa ... ultimul !
CROCODILUL FLAMAND
20 Iul 2015

asta face parte din categoria de securisti care se auto-intituleaza>>>BUNI PENTRU ROMANIA>>>>iar radioEREVAN corecteaza>>>>SUNT BUNI,PENTRU KOREEA DE NORD
ISTORIA SE REPETA
20 Iul 2015

BAAA Ce Coada si inghesuiala era ieri la Fabrica de Cadre de la Baneasa . Venisera cu toate pilele si neamurile la portile inchise , ale lor .
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Onorurile generalului paradox Cum simt puţin sânge, rechinii politici îşi arată imediat aripioara dorsală. Funcţia le zăpăceşte şi le dezechilibrează sistemul olfactiv şi apoi comportamentul devine alandala, bun de arhivă. Nevoia primară de a fi cât mai sus în viaţa asta, eventual lângă Dumnezeu sau măcar lângă Sf. Petru, îi face de nerecunoscut chiar şi pentru familiile lor. Păi cum azi, spre exemplu, să spui că nu eşti potrivit de prim-ministru, iar mâine să declari ingenuu că poate ai fi o variantă? Nu-i aşa că există riscul ca ai tăi să nu-ţi deschidă uşa casei la întoarcere, neştiind cine mai eşti, bunul sau nebunul?..
23 Sep 2015 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray