2020-02-23 16:57

Curtea Constituţională: 14 februarie-data limită la care se pot expune punctele pe sesizarea PSD privind desemnarea premierului

 |  11:00
Curtea Constituţională: 14 februarie-data limită la care se pot expune punctele pe sesizarea PSD privind desemnarea premierului

Curtea Constituţională a stabilit 14 februarie ca termen până la care Parlamentul și Președinția își pot exprima punctele de vedere privind cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională ce vizează desemnarea premierului, formulată de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, au anunţat, marţi, oficiali ai CCR.

Conform aceloraşi surse, termenul privind şedinţa de judecată va fi stabilit ulterior, potrivit prevederilor legale.

În sesizare se afirmă că preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, pentru că forul legislativ tocmai i-a retras încrederea acestuia prin moţiune de cenzură.În document se mai arată că desemnarea lui Orban la funcţia de prim-ministru a fost făcută "cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a principiilor sau dispoziţiilor constituţionale". În acest sens, au fost încălcate: "principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a"."Odată cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, semnalăm că este necesar, totodată, a se stabili conduita la care autorităţile publice implicate trebuie să se conformeze pentru a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale", se mai menţionează în sesizare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-11



Parerea ta...

LEGUMA
11 Feb 2020

Ludovleac orb-an are comportament deviat de la sanatate sau este criminal impotriva poporului roman?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine