2020-01-19 13:13

Dacian Cioloş: Legea dării în plată trebuie să vizeze concret cazurile sociale

 |  14:57
Dacian Cioloş: Legea dării în plată trebuie să vizeze concret cazurile sociale

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că susţine legea dării în plată, dar că aceasta trebuie să vizeze concret cazurile sociale.

”Mie mi se pare că aceasta lege trebuie nu doar declarativ ci și faptic să vizeze cazurile sociale, deci acele situații în care creditorii au luat un credit de la bancă ca să-și cumpere o casă, un apartament în care locuiesc și atunci când au probleme de rambursare să nu fie în situația de a scoate familia în stradă (...) nu cred că această lege sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale să rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să cumpere imobiliare sau să investească în imobiliare și acum văd că nu le mai funcționează piața și să rezolve... să arunce în aer sistemul bancar ca să-și rezolve problemele”, a afirmat Dacian Cioloș, potrivit digi24.ro.

Guvernul a trimis un punct de vedere Parlamentului prin care propune anumite modificări, şi anume ca legea dării în plată să vizeze faptic cazurile sociale care au probleme după ce au contractat un credit.

"Eu am avut o discuţie cu băncile foarte deschisă şi foarte clară, băncile au făcut nişte greşeli în trecut şi acum într-un anumit fel plătesc preţul acestor greşeli şi acestei rigidităţi în modul de a aborda anumite situaţii, însă pe de altă parte e important pentru economia României şi pentru clienţii băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar. Şi o lege ca aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu e gândită bine. Susţin legea dării în plată, dar ea trebuie să vizeze într-adevăr cazurile sociale şi asta presupune că trebuie să fie ţintită spre aceste cazuri”, a subliniat premierul Dacian Cioloş.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray