2019-11-13 04:53

Dacian Cioloș, MESAJ FERM: ”Eu unul nu m-aș da în lături să îmi asum o guvernare”

 |  17:27
Dacian Cioloș, MESAJ FERM: ”Eu unul nu m-aș da în lături să îmi asum o guvernare”

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat duminică, la o dezbatere electorală la Brașov, că Alianța USR-PLUS se pregătește de un an pentru guvernare, pe care și-ar putea-o "asuma de astăzi, de mâine, de oricând". "Eu unul nu m-aș da în lături să îmi asum o guvernare și acuma", a declarat Cioloș, conform Hotnews.

"Noi ne pregătim deja de guvernare și, ca să fie lucrurile foarte clare, nu ne e teamă să ne asumăm guvernarea. O putem asuma de astăzi, de mâine, de oricând. Noi suntem gata de un an de zile să ne asumăm guvernarea și știm ce avem de făcut. Dar o guvernare e o treabă serioasă, nu se face doar prin ordonanțe de urgență și doar prin declarații de la Palatul Victoria. Se face cu o majoritate în Parlament și de-asta vorbim despre alegeri anticipate, ca să putem cu adevărat guverna, pentru că altfel nu poți decât să gestionezi urgențe", a spus Cioloș, la un eveniment de campanie al prezidențiabilului Dan Barna.

Liderul PLUS a spus că este un moment special în care este nevoie de o guvernare de urgență și că el și-ar asuma și o astfel de guvernare, dar "alianța nu a avut pârghiile necesare".

"Sigur că acuma e un moment special când trebuie asumată o guvernare de urgență, o guvernare tranzitorie. Și să știți că nu ne-am da în lături nici de la asta. Eu unul nu m-aș da în lături să îmi asum o guvernare și acuma, dar asta înseamnă să am pârghiile și să avem pârghiile la Alianța USR-PLUS ca să facem lucru acesta. Și nu s-a pus problema aceasta. PNL este cel care are în momentul de față cele mai multe voturi în Parlament dintre cei au depus moțiunea, dar vreau să fie foarte clar că nu ne-am ferit, nu ne ferim și nu mă feresc de a asuma responsabilități de guvernare”, a susținut Dacian Cioloș.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray