2019-11-22 05:07

Dan Barna, în vizorul Departamentului de Luptă Antifraudă / Se verifică proiectele pe fonduri europene ale liderului USR

 |  18:10
Dan Barna, în vizorul Departamentului de Luptă Antifraudă / Se verifică proiectele pe fonduri europene ale liderului USR

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă că face verificări în legătură cu trei proiecte pe fonduri europene în care este implicat Dan Barna, informaţia regăsindu-se într-un răspuns transmis jurnaliştilor de la Rise Project, care au făcut o investigaţie pe acest subiect.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) afirmă, într-un răspuns transmis Rise Project că ”desfăşoară o acţiune de control” vizând proiectul ”Punţi Comunitare”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba, scrie News.ro.

De asemenea, DLAF face verificări preliminare cu privire la proiectele “SES-am Deschide-te”, tot cu CJ Alba beneficiar şi  “Biblioteca Bunelor Practici”, beneficiar Grupul de Consultanţă şi Dezvoltare – DCG, fondaată de Dan Barna.

Dan Barna, şeful USR, partidul care a iniţiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE. Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eşecuri care au costat aproape şase milioane de euro, afirmă jurnaliştii de la Rise Project, care prezitnă o investigaţie privind câteva dintre proiectele cu fonduri UE supervizate de prezidenţiabilul USR - Plus.

Proiectele ”îngropate” de Grupul de Consultanţă şi Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, s-au numit “Punţi Comunitare”  (social), “SES-am Deschide-te” (social)şi “Biblioteca Bunelor Practici”(antreprenorial).

”În centru se află candidatul Alianţei 2020 USR PLUS, consultant pe fonduri europene, apoi fost secretar de stat în guvernul tehnocrat la Ministerul Fondurilor Europene. Barna, 44 de ani acum, a ieşit din firmă de îndată ce a intrat în minister. L-a avut asociat pe Dragoş Jaliu, 50 de ani, conferenţiar la SNSPA, unde predă chiar cursul de Managementul proiectelor şi programelor internaţionale – Dezvoltare regională şi fonduri structurale”, relatează Rise Project.

Jurnaliştii mai afirmă că prezidenţiabilul vrea să-i întoarcă pe români în ţară, dar şi-a consolidat cariera pe seama unora nevoiţi să plece şi că ”şi-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de şcoală”.

”La bilanţ, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este este profitabil sieşi, în timp ce oameni aflaţi în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie. Vorbim despre persoane cu dizabilităţi sau proveniţi din medii defavorizate, greu de integrat pe piaţa muncii şi extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câştigat milioane sub pretextul facerii de bine”, relatează Rise Project.

Conform Rise Project, cele ”trei proiecte europene generoase arată ca după război”.

”Banii s-au evaporat între amici cu facturi la comandă, în nepotisme, deturnări, plăţi fictive, furturi de echipamente şi discursuri despre frumuseţea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multă dezamăgire. Regulile erau clare. Finanţate de UE în spiritul coeziunii, afacerile sociale se află la intersecţia sectorului de antreprenoriat cu cel non-profit, funcţionând pe principiul reinvestirii profitului şi utilizând excedentele în scopuri sociale. Sistemul este următorul: banii vin de la Comisia Europeană la beneficiarul fondurilor, în cazul nostru Consiliul Judeţean (CJ) Alba, care adăuga şi o mică cofinanţare. Apoi fondurile sunt distribuite înspre parteneri, printre care şi coordonatorul regional de proiecte, adică firma lui Barna şi a partenerului său, Dragoş Jaliu. De aici ajung spre întreprinderile sociale”, scrie Rise Project, care prezintă fiecare caz în parte.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-17



Parerea ta...

ROMANES
17 Oct 2019

Ai belito , Belini . Te jupoaie astia
ALEXANDRA
18 Oct 2019

DUTE- NPMEA DE FRAIER. AI CREZUT CA ROMANII SUNT CHIAR ASA DE FRAIERI? TOTI JURNALISTII DE LA RICE PROJECT SUNT TINERI BAI FRAIERE, SI NU SUNT PROSTI. ASA CA ALELUIA CI PROSTEALA TINERETUL. SI DU TE CU FRAIERA AIA DE VICEPRESEDINTA CARE A VENIT NEPREGATITA LA B1 TV CA A FACUT O UNA DE LA PMP PRAF SI PULBERE.SUNTETI O ADUNATURA DE PARVENITI DORNICI DE FUNCTII SI PUTERE. SUNT CONVINSA CA O SA O LUATI IN MANA LA ALEGERI. COPILUL MEU S A LAMURIT DE VOI .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray