2019-12-12 15:34

Dan Barna și Dacian Cioloș au făcut marele anunț cu privire la turul al II-lea. Ce condiții îi pun lui Iohannis pentru a-l susține

 |  12:53
Dan Barna și Dacian Cioloș au făcut marele anunț cu privire la turul al II-lea. Ce condiții îi pun lui Iohannis pentru a-l susține

Liderul PLUS Dacian Cioloș a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că alianța USR PLUS îl va susține pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale, nu înainte de a primi câteva asigurări din partea președintelui.

„Nu e nicio surpriză dacă spunem că în aceste condiții susținerea noastră va merge spre Klaus Iohannis. Sper să avem ocazia să avem în perioada următoare tocmai pentru a discuta și clarifica această susținere, să avem o discuție cu dl Klaus Iohannis pentru a ne asigura că proiectul politic pe care îl susține este aliniat cu principalele obiective pe care le avem și noi și că putem da acest semnal de capacitate de colaborare între proiectul pe care îl susține dl Iohannis și proiectul pe care îl susținem noi”, a spus Dacian Cioloș, comentând situația turului doi.

De asemenea, și președintele USR, Dan Barna, a declarat că îi va îndemna pe simpatizanții USR-PLUS să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis.

Dan Barna, preşedintele USR, anunţă că va îndemna simpatizanţii USR-PLUS care l-au votat pe el în primul tur al alegerilor prezidenţiale să îl voteze pe Klaus Iohannis în turul II.

"Nu se pune problema să putem acorda vreodată sprijin sau vot doamnei Dăncilă sau PSD. Evident, vom recomandata susţinătorilor noştri să îl voteze pe Klaus Iohannis", a declarat Barna.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-11



Parerea ta...

CAPUSE
11 Noi 2019

Santajisti notorii . Unul cu unchiu securist si spion Francez , celalant secu si urechila sula belita santajist . Era sula pamintului de inginfat
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray