2019-11-22 05:25

Dan Voiculescu, propunere șocantă: Salariu minim de 1000 de euro în România. Cum se va ajunge acolo

 |  16:42
Dan Voiculescu, propunere șocantă: Salariu minim de 1000 de euro în România. Cum se va ajunge acolo

Dan Voiculescu pune în dezbatere un subiect sensibil și anume ca salariul minim în România să crească până la 1000 de euro, plecând de la exemplul dat de premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, care și-a anunțat intenția de a crește salariul minim din țara sa la 1000 de euro în următorii 5 ani.

„Recent, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și-a anunțat intenția de a crește salariul minim din țara sa la peste 1000 de dolari în următorii 5 ani. Chiar dacă a fost asumat într-un context electoral, acest obiectiv este considerat realizabil în intervalul de timp anunțat din două motive fundamentale:

Economia Poloniei a progresat constant și consistent în ultimii ani, susținută de echilibrul dintre producție și consum;

Liderii polonezi, dincolo de obișnuitele diferențe doctrinare și de programele politice concrete, împărtășesc aceleași valori în privința intereselor fundamentale ale națiunii lor.

Din păcate, la o analiză lucidă, România nu stă bine la niciunul dintre cele două capitole. La noi, perioadele de creștere economică, bazate în principal pe consum, sunt urmate de momente de abis. În egală măsură, războiul permanent dintre liderii noștri, mai vechi sau mai noi, reduce posibilitatea asumării consensuale a unor obiective naționale strategice. Dar, recunoscându-ne erorile și încercând să le îndreptăm, putem schimba această realitate.

Pentru a păstra forța de muncă în țară, pentru a crește durabil nivelul de trai și calitatea vieții în România, ar fi util să ne propunem – ca obiectiv național, împărtășit de toate forțele politice și sociale – necesitatea creșterii salariului minim pe economie la 1000 de euro în următorii 7-8 ani.

Nu va fi ușor. O asemenea evoluție, susținută evident de creșterea productivității, ar trebui implementată gradual, cu 10-15 procente pe an, pentru a nu sufoca mediul privat.

Dar este important să ne propunem un astfel de obiectiv pentru a ne clarifica perspectiva asupra viitorului nostru! Pentru a înlocui mentalitatea defetistă, de victime ale istoriei sau ale adversarilor politici, cu o viziune optimistă și constructivă, asumându-ne responsabilitatea propriului progres.

Este posibil un pact transpartinic prin care să fie asumat, la nivel național, obiectivul creșterii salariului minim pe economie la 1000 de euro până în 2025-2027? Avem capacitatea de a ne impune acest test de solidaritate și responsabilitate națională?

Sper ca anul 2020, cu toate încercările sale, să ne ofere răspunsuri pozitive la aceste întrebări”, scrie Dan Voiculescu pe blog.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-19



Parerea ta...

ORBUL SI CLOșCA CU PUI DE AU
19 Oct 2019

Idea al acestui miliardar de carton nu este rea deși firește iți vei pune întrebarea de sine de unde sa iei bani ? Simplu la 14 milioane de locuitori este un fond de rulment atât intra atât iasă. Iar cei 15% miliardari de carton care nu vad munca niciodată isi au venitul din fosta industrie Ceaușistă si asta nu este tot Acum controlează si manipulează si viețile voastre. Privește doar către fam. Iorgulescu ! Ce vezi ? ( Nimic )
FLORIN BUNEA
20 Oct 2019

iorgulescu a dus odrasla afara pt.ferire de media.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray