2019-08-22 03:32

Dăncilă, înaintea CSAT: Grupul interinstituţional să se transforme în comandament dedicat, condus de Raed Arafat

 |  14:07
Dăncilă, înaintea CSAT: Grupul interinstituţional să se transforme în comandament dedicat, condus de Raed Arafat

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi pe Facebook, înaintea şedinţei CSAT care ar urma să discute cazul uciderii adolescentei de la Caracal, că va propune ca grupul de lucru interinstituţional să se transforme în comandament dedicat, condus de Raed Arafat. De asemenea a cerut demiterea celor care au gestionat defectuos apelul fetei la 112 şi a precizat că a solicitat o anchetă a Corpului de control al prim-ministrului, dar şi revizuirea procedurlor de angajare în serviciul 112.

”Având în vedere complexitatea situaţiei din Caracal, precum şi toate implicaţiile sociale, există două priorităţi clare pe care le voi propune pentru dezbatere în CSAT”, anunţă premierul.

”Sunt obligatorii şi urgente aflarea şi comunicarea corectă a adevărului, precum şi luarea tuturor măsurilor punctuale ce ţin de acest caz. Există foarte multe surse de informaţii disparate, iar dezinformările sau adevărurile parţiale au generat un haos de comunicare şi percepţie la nivel public. În acest sens, voi propune în CSAT ca grupul de lucru interinstituţional să se transforme într-un comandament dedicat, condus de domnul Raed Arafat – punct unic de contact şi gestiune care centralizează informaţiile anchetei, elaborează analizele şi rapoartele necesare şi comunică oficial date despre caz. Se vor face informări publice o dată la 6 ore”, spuhne premierul.

Dăncilă spune că, analizând raportul MAI, a constatat că au fost implicate în gestionarea acestui caz persoane cu o abordare de-a dreptul inumană, lipsite nu doar de profesionalism, dar şi de responsabilitate pentru o viaţă omenească.

”Un asemenea derapaj - nu doar de la atribuţiile de serviciu, ci şi de la empatie şi condiţie morală – este de neacceptat, aşa încât cer urgent începerea procedurilor de demitere pentru toţi cei care au fost parte a proastei gestionări a apelului 112. Totodată, am trimis Corpul de control al Prim-ministrului în anchetă şi în maxim o săptămână voi avea un raport. În cazul în care vorbim de o eroare umană care a viciat procesul de salvare a copilului, este obligatoriu ca organele de justiţie să acţioneze. Cer ca cei vinovaţi să suporte absolut toate rigorile legii. Cer să se facă dreptate până la capăt. De asemenea, voi propune grupului de lucru condus de domnul Arafat o analiză şi un plan specific pentru condiţii de angajare mai ample şi mai dure în serviciul 112, precum şi un program de trainiguri intensive şi evaluări continue pentru personalul din această structură”, subliniază premierul.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) discută astăzi, de la ora 13.00, rapoartele instituţiilor în urma tragediei de la Caracal. În ultimele zile, şeful Poliţiei Române a fost demis, iar şeful STS a demisionat., iar ânaintea şedinţei a demisionat şi ministrul de Interne Nicolae Moga.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray