2019-10-16 15:18

Dăncilă: Modificăm OUG 114 şi alte două acte normative. ROBOR va fi înlocuit

 |  09:21
Dăncilă: Modificăm OUG 114 şi alte două acte normative. ROBOR va fi înlocuit

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că în consens cu părţile implicate şi în baza princiiilor convenite cu BNR şi cu Asociţia Română a Băncilor vor fi modificate OUG 114/2018 şi alte două acte normative, un dintre consecinţe fiind aceea că indicele ROBOR va fi înlocuit cu un indicator calculat exclusiv în baza tranzacţiilor interbancare. Dăncilă a precizat că noul indice de referinţeă se aplică doar creditelor noi contractate de populaţie.

- "În consens cu părţile implicate şi în baza principiilor agreate cu BNR şi cu ARB modificĂm trei acte normative. Este vorba despre OUG 114/2018, OUG 50/ 2010 şi OUG 52/ 2016. Prin aceste modificări formula de calcul a dobânzilor variabile din contraceile de credite în lei, indicele ROBOR va fi înlocuit cu un indicator calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare care se publică pe site-ul BNR. Din 2 mai 2019 noul indice se aplică doar creditelor noi contractate de populaţie", a anunţat Dăncilă.

Noul indice se va aplica şi creditelor de refinanţare a creditelor aflate în derulare.Ea a precizat că obiectivul Guvernului este să scadă costurile creditelor românior, să crească numărul companiilor româneşti care vor primi de la bănci credite avantajoase pentru dezvoltare şi să încurajeze economisirea prin determinarea acordării unor dobânzi mai mari.

- În ceea ce priveşte taxa anuală pe active financiare datorată de instituţiile bancare, se ajustează mecanismul de calculare prin restrângerea bazei de impozitare a activelor financiare, stabilirea unor cote diferenţiate de impozitare în funcţie de cota de piaţă a fiecărei bănci, reducerea până la 0 a taxei în funcţie de numărul creditelor acordate sectorului neguvernamental - societăţi nefinanciare şi gospodăriile populaţiei şi ajustarea dobânzilor la depozite şi la credite.Taxa pe active financiare nete se determină semestrial de către fiecare instituţie bancară cu regularizare anuală prin aplicarea cotelor de impozitare asupra bazei impozabile, iar termenul de plată a taxei pe active calculată la nivelul primului trimestru este 25 august. Regularizarea acesteia se realizează până la 25 august din anul următor.- În legătură cu Pilonul 2 de pensii au avut loc consultări cu acţionari şi administratori de pensii private din România, Ministerul Muncii, Autoritatea de Supraveghere Financiară, astfel că se suspendă până la 31 mai 2019 aplicarea reglementărilor privind cerinţele de capital ale administratorilor fondurilor de pensii. Măsura este necesară pentru a permite administratorilor fondurilor de pensii private adaptarea la noile condiţii.

Pe perioada suspendării, se revine la capitalul social minim obligatoriu prevăzut pentru un administrator de fond privat de pensii de minim patru milioane de euro în echivalent lei. După 3 iunie 2019, cotele de capital minim obligatoriu trebuie plătite până la 31 decembrie 2019.

- "În domeniul energiei am adus clarificări şi reglementări în scopul accelerării investiţiilor în sectorul energiei electrice, dezvoltării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale prin introducerea posibilităţii de a se realiza acest lucru şi din fonduri publice de către unităţile administrativ teritoriale. Reducerea costurilor de încălzire a populaţiei, asigurarea viabilităţii economice a producţiei de energie electrică din cărbune prin scutirea de la plata taxei de 2% pe cifra de afaceri şi asigurarea viabilităţii economice a producţiei de energie electrică şi termică în cogenerare prin scutirea de la plata taxei de 2% pe cifra de afaceri", a explicat premierul.

Se menţine plafonarea preţurilor la gaze şi energie electrică pentru toţi consumatorii casnic, concomitent cu renunţarea la plafonarea acestora pentru consumatorii industriali în urma dezbaterilor cu reprezentanţii din industrie dar şi de la Uniunea Europeană.

- În domeniul comunicaţiilor, noul act normativ prevede suspendarea până la data de 3 septembrie 2019 a regimului de sancţiune introdus prin Ordonanţa 114 pentru disciplina în construcţii a reţelelor de comunicaţii electronice, având în vedere necesitatea finalizării procesului de elaborare a cadrului normativ care să permită simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor de construire de către furnizorii de comunicaţii electronice."Toate aceste modificări vor crea condiţii benefice pentru români şi vor consolida în acelaşi timp creşterea economică a României", a conchis premierul.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray