2019-09-16 17:29

DĂNCILĂ, mutare de ULTIMĂ ORĂ! Premierul nominalizează trei parlamentari ALDE pentru posturile vacante și îi trimite lui IOHANNIS, în total, șase noi propuneri de miniștri

 |  17:04
DĂNCILĂ, mutare de ULTIMĂ ORĂ! Premierul nominalizează trei parlamentari ALDE pentru posturile vacante și îi trimite lui IOHANNIS, în total, șase noi propuneri de miniștri

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august și, de asemenea, a decis să facă noi propuneri pentru ministerele alocate PSD rămase fără titulari.

„În calitate de prim-ministru am decis să nominalizez reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiilor de la finalul lunii august. Am toată aprecierea pentru acei membri ai ALDE care au înţeles că România are nevoie de stabilitate şi, dincolo de interesul personal sau de miza politică, importante sunt România şi românii, şi au decis să respecte votul oamenilor din 2016 şi programul de guvernare pe care l-am asumat împreună. Este important să continuăm guvernarea, pentru a oferi stabilitate, să ne mobilizăm pentru consolidarea imaginii României în plan extern, mai ales în acest moment când trebuie să susţinem reprezentantul nostru pentru Comisia Europeană. (...)", a anunţat premierul.

Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu. Pentru portofoliul Energiei a fost nominalizat Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul a fost nominalizat Ştefan Băişanu.

De asemenea, Dăncilă a anunţat că îl propune pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne pe Dan Chirilă, pentru portofoliul Educaţiei - pe Carmen Gavrilă, iar pentru funcţia de vicepremier - pe Dan Matei.

Dăncilă a precizat că nominalizarea pentru Interne, Dan Chirilă, actual secretar de stat în cadrul acestui minister, este făcută în condiţiile în care pe 12 septembrie expiră interimatul de la Ministerul Afacerilor Interne.

„Având în vedere că pe 18 septembrie expiră interimatul pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, iar funcţia de vicepremier pe probleme economice este vacantă, voi transmite către domnul preşedinte (...) următoarele propuneri: pentru MEN - doamna Carmen Gavrilă, pentru funcţia de viceprim-ministru - domnul Dan Matei. Sper ca de această dată, domnul preşedinte Iohannis să acţioneze ca preşedinte al României, nu ca şi candidat pentru această funcţie şi să nu blocheze orice iniţiativă de normalitate pentru România", a declarat Dăncilă, menţionând că va trimite propunerile la Palatul Cotroceni miercuri după-amiază.

Ea a precizat că este important să fie asigurată stabilitatea.

„Cred că, dincolo de lupta politică, dincolo de interesele personale, trebuie să primeze interesul României şi al românilor. Trebuie să acţionăm astfel încât oamenii să-şi primească salariile, pensionarii să-şi primească pensiile, să încurajăm acele proiecte care sunt aşteptate de români. Şi cred că, atunci când e vorba de interesul României şi al românilor, trebuie ca, indiferent de funcţia pe care o ocupăm, să acţionăm cu foarte multă responsabilitate", a precizat premierul. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-11



Parerea ta...

CURVACEOUS LUI DANCILA
11 Sep 2019

Este foarte important să dăm sens vieții noastre în fiecare zi: este foarte important să avem un motiv să existăm și să lucrăm din acest motiv. Cred că acest lucru este considerat întotdeauna de ființa cu cea mai înaltă vibrație. Pentru asta avem nevoie de președintele Johannis , de justiție libera și o democrație moderna și confortabila .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray