2019-09-15 10:48

DECIZIE DEFINITIVĂ. Astrid Fodor rămâne PRIMARUL municipiului SIBIU

 |  15:07
DECIZIE DEFINITIVĂ. Astrid Fodor rămâne PRIMARUL municipiului SIBIU

Astrid Fodor rămâne primar al municipiului Sibiu, după ce Tribunalul Sibiu a decis miercuri să anuleze ordinul fostului prefect, care a suspendat-o din funcţie în luna iulie, scrie Agerpres. Decizia este una definitivă.

Municipiul Sibiu este condus începând din 19 iulie, ca urmare a deciziei Tribunalului din Sibiu, de Astrid Fodor, primarul ales. Ea a fost suspendată din 3 iulie până în 19 iulie, de către fostul prefect, Adela Muntean. Decizia instanţei din 19 iulie nu a fost definitivă şi a fost atacată de Prefectura din Sibiu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 - 2014, când a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru în consiliile de administraţie de la Colegiul German 'Samuel von Brukenthal' şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37.

Fodor a explicat că la momentul acela avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să fie membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis în luna mai 2019 decizia de admitere a recursului ANI şi a trimis motivaţia către părţile în proces şi Prefectura Sibiu. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray