2019-11-20 09:25

Deputat PSD: E prematur să se discute despre modificări la legea antifumat

 |  13:39
Deputat PSD: E prematur să se discute despre modificări la legea antifumat

Deputatul PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, a declarat, vineri, că este prematur să se discute de modificări la acest act normativ atâta timp cât încă nu sunt clare efectele implementării ei în practică.

„Propunerea de modificare a Legii antifumat vine din partea unor colegi deputaţi din mai multe partide, fiind dreptul lor să propună o astfel de iniţiativă legislativă, pe care nu îl pot contesta. Însă trebuie să ne uităm cu atenţie dacă nu contravine motivării Curţii Constituţionale (CC) cu privire la această lege. Spiritul legii este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară. Indiferent despre ce modificări discutăm, spiritul legii nu trebuie să fie atins. Dacă o singură persoană este expusă fumatului pasiv, înseamnă că se încalcă un drept constituţional pe care îl avem cu toţii, şi anume dreptul la sănătate, şi aceste propuneri nu pot să treacă de CC. Este prematur să discutăm de modificări la lege atâta timp cât nu avem clar efectele implementării ei în practică. Discutăm, poate, peste un an despre eventuale modificări”, a preiczat Aurelia Cristea, potrivit Mediafax.

Deputatul a mai spus că, din informaţiile pe care le are din rândul patronilor de localuri, vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat.

„Un singur lucru trebuie să ne obişnuim să îl facem, că dacă până acum fumam peste tot şi nu ne interesa dacă îl respectăm pe cel de lângă noi, un nefumător, odată cu această lege conştientizăm mai mult şi efectele nocive pe care le are fumatul asupra noastră, dar şi faptul că îi putem afecta şi pe ceilalţi. Eu nu aş anticipa nimic legat de aceste modificări, este un parcurs legislativ pe care îl vom urmări cu atenţie toţi cei care am fost implicaţi în promovarea acestei legi şi vom vedea dacă va ajunge la un vot final în Camera Deputaţilor şi apoi la promulgare”, a precizat deputatul PSD.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray