2019-05-26 20:16


Deputatul - ”mitralieră”, propunere ȘOC: ”Iohannis să fie SUSPENDAT șapte zile”

 |  17:47
Deputatul - ”mitralieră”, propunere ȘOC: ”Iohannis să fie SUSPENDAT șapte zile”

Suspendarea preşedintelui e din nou subiect de discuţie în PSD. Social-democraţii vor încerca să găsească în Comitetul Executiv răspunsul potrivit la refuzurile în serie ale şefului statului privind numirea unor miniştri. Iar deputatul Cătălin Rădulescu spune că a găsit soluţia: suspendare, dar fără organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui.

”Preşedintele îşi bate joc de coaliţia aflată la putere într-un fel care nu s-a întâmplat în ultimii 25 de ani în România, iar noi nu facem absolut nimic. Noi trebuie să îl suspendăm imediat, imediat, pe o perioadă de şapte zile, timp în care cel care îi ia locul să poată să facă, să numească miniştri, să revoce procurorul general, să numească procurorul şef la DNA, să promulge legile care trebuie promulgate, pe care dânsul le ţine şi îşi bate joc de ele, cum a fost Codul Penal, Codul de Procedură, legile justiţiei, după care să îl cheme pe domnul Iohannis, preşedinte de drept nemeritat în România, ales cum a fost ales, să i se dea înapoi mandatul după şapte zile şi să spună: poftim, domnule preşedinte. De acum încolo de fiecare dată când vei face acelaşi lucru, te vom suspenda de fiecare dată câte şapte zile, ca să înveţi minte că dumneata nu te joci cu Constituţia” a declarat Catalin Radulescu pentru Digi24.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-20

TAGURI: suspendare, iohannis, psd, catalin radulescu, deputat mitraliera
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
20 Ian 2019

Ziceți ceva și de trecerile la nivel cu calea ferată din capitală!https://petitieonline.ro/petitie/51086147.Semnați,oameni buni!
ANONIM
20 Ian 2019

DEMENTII DIN SISTEMUL POLITIC TREBUIE CAZATI DE URGENTA IN OSPICII PENTRU NEBUNI.......................PANA ATUNCI SA LI SE ADMINISTREZE HAPURILE NECESARE............
CIUMA ROSIE PORCINA
20 Ian 2019

injectie cu scopolamina ca sa spuna adevarul de fiecare data cand vine la parlament
# PROLONGED WEEKEND
22 Ian 2019

PARLAMENTARII ALĂPTEAZĂ DES : timp de schii, poate închiria ,,CASA poporului " - îi cu OUG-uri- nu-i folosită cu randament MEGAmaxim .....
Random image



Ultimele stiri






STARBAG