2020-03-29 04:10

Deputatul Toma PETCU: „Organizația ALDE Giurgiu trece la PNL!”

 |  09:25
Deputatul Toma PETCU: „Organizația ALDE Giurgiu trece la PNL!”

Deputatul Toma Petcu a scris pe Facebook, joi seară, că organizaţia teritorială a ALDE Giurgiu trece la PNL, informează Agerpres.

„În seara zilei de 26 februarie 2020 a fost convocată Delegaţia Permanentă Teritorială ALDE Giurgiu la care au fost invitaţi şi o serie de membri importanţi ai partidului. Un număr de 120 de membri s-au întrunit, astfel, pentru a stabili viitorul politic al acestei organizaţii. După o prezentare a situaţiei politice la zi, s-a dat cuvântul delegaţilor care au concis că rămânerea în acest partid, în condiţiile actuale, înseamnă de fapt blocarea aspiraţiilor comunităţii giurgiuvene. Discuţiile au mai arătat că cetăţenii îşi pierd încrederea la nivel naţional în politica ALDE şi vorbitorii au solicitat conducerii judeţene să ia cele mai bune măsuri pentru ca oamenii să fie reprezentaţi corect şi cu cele mai bune şanse în viitoarele forme de conducere ale administraţiilor locale, judeţene şi naţionale", se arată în postarea deputatului.

Membrii ALDE au spus că vor să aducă organizaţia PNL pe primul loc pe ţară.

„Ştim să fim numărul 1! Am fost numărul 1 cu organizaţia PNL, am fost numărul 1 cu ALDE, vrem să aducem organizaţia PNL din nou pe primul loc pe ţară!", ar fi spus unul dintre membri, potrivit postării, în care se menţionează că, la finalul întâlnirii, a fost supusă la vot propunerea de trecere a întregii filiale teritoriale ALDE la organizaţia PNL Giurgiu, aceasta fiind aprobată cu unanimitate de voturi de membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-28



Parerea ta...

COMISARUL PARAIPAN
28 Feb 2020

sa fie din cauza generalului de securitate din Giurgiu care se ocupa cu jocuri si cazinouri si a spalat bani prin 20de banci pe numele unor rusi si ucrainieni cu buletine false romanesti?Comuna Ghimpati-Giurgiu spune ceva? dar Izvoarele-Giurgiu? cand o sa explodeze bomba asta politico-mafiota foarte multi o sa se umple de schije.Ca de obicei niciun scandal fara mafia psd-GRU
COMISARUL PARAIPAN
28 Feb 2020

Conform Anuarului Diplomatic si Consular al Romaniei editat de MAE, editia 1993-1994, generalul de brigada Silviu Predoiu s-a nascut pe 5 august 1958 la Bucuresti. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe sustin ca generalul Predoiu minte, incercand sa-si ascunda originea rroma. Silviu Predoiu nu dorea sa se stie ca e nascut in comuna Izvoarele din judetul Giurgiu, dintr-un tata fost ofiter de securitate, pe nume Niculaie, si o mama de origine rroma, pe nume Domnica. Mai mult, jurnalistii au descoperit ca Niculaie Predoiu, fost sef al Serviciului de Contrainformatii al Inspectoratului General al Militiei si apoi seful Inspectoratului Judetean de Militie si Securitate Giurgiu inainte de 1989, era poreclit „Tiganul” sau „Laleaua neagra” si s-a remarcat drept un activist inrait si un om fara scrupule, incult, grobian si necioplit, care a distrus multe cariere fara nicio remuscare. Predoiu senior a fost bun prieten cu colonelul Constantin Fulga, seful Serviciului de Paza si Ordine al Militiei Brasov, nimeni altul decat tatal fostului director al SIE Gheorghe Fulga, in perioada 2001-2006. Avansat in urma cu cativa ani, la interventia fiului sau, general in rezerva, Fulga senior are studii militare la Moscova. Cu ajutorul sau au intrat pe sub pielea presedintelui Ion Iliescu juniorii Fulga si Predoiu. In anul 1986, securistul Niculaie Predoiu ar fi fost indepartat din functia de sef CI pe Militie de catre seful Inspectoratului General al Militiei, generalul de contrainformatii militare Constantin Nuta, pentru legaturi suspecte cu Fulga senior, fiind lucrat, ca multi altii cu studii la Moscova, in operatiunea “Barajul” a UM 0110 (formatiunea anti-KGB). De asemenea, a fost cercetat intr-un dosar penal, pentru protectia vamesilor de la Giurgiu care faceau contrabanda cu aparatura electronica, dar a avut noroc ca a venit Revolutia si a scapat. Acelasi Anuar Diplomatic si Consular al Romaniei consemneaza faptul ca actualul prim-adjunct al SIE Silviu Pred
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine