2019-09-19 08:23

Din cauza PSD Roberta Anastase a făcut o criză de nervi

 |  19:29
Din cauza PSD Roberta Anastase a făcut o criză de nervi

PreşedinteleCamerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a cerut pedelistului Daniel Buda săpregătească plângeri penale împotriva pesediştilor care au smuls microfoaneleîn timpul şedinţei în care s-a votat judecătorul Curţii Constituţionale. Gestulei de nervozitate vine la scurt timp după ce a aflat că juriştii PSD pregătesco plângere penală împotriva ei pentru modul în care s-au votat preşedinţii dela SRR şi SRTv. Roberta Anastase le-a reproşat colegilor că nu au acţionatîmpotriva pesediştilor care au făcut scandal în plenul Camerei, iar acum ea arede suferit din cauza acestora. Pesediştii o acuză de fals, uz de fals şi abuzîn serviciu, susţinând că a încălcat Regulamentele celor două Camere şi legeaprivind organizarea şi funcţionarea societăţilor publice de radio şi deteleviziune. Ei contestă modul în care a fost ales directorul general al SRR,precizând că acesta nu a fost ales de membrii Consiliului de Administraţie, cidoar de plenul Parlamentului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 638935-11-12



Parerea ta...

VLAD.ADRIAN
04 Iul 2010

PSD-ul la asta se pricepe cel mai bine! Sa faca din oameni neoameni, sa ii distruga si pe urma sa ii minta cu promisiuni pompoase.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray