2019-12-11 11:41

DNA cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a Elenei Udrea şi Ion Ariton. Cei doi, suspectaţi de fapte de corupţie în dosarul Gala Bute

 |  10:26
DNA cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a Elenei Udrea şi Ion Ariton. Cei doi, suspectaţi de fapte de corupţie în dosarul Gala Bute

DNA cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Citeşte şi: 

Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care cei doi sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Citeşte şi: 

DNA a precizat, în cererea de avizare a urmăririi penale a deputatului Elenei Udrea, că aceasta este suspectată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi  folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Citeşte şi: 

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis, luni, procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Gabriela Udrea, care în perioada în care se presupune că a săvârşit faptele a îndeplinit funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a menţionat DNA, într-un comunicat de presă.

"Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 - 2012", potrivit DNA.

De asemenea, procurorul şef al DNA a a transmis procurorului general al României referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Ion Ariton, care în perioada în care ar fi săvârşit faptele era ministru al Economiei.

Potrivit sursei citate, Ion Ariton este suspectat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

"În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi  Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute", a precizat DNA.

Cererile de avizare a urmăririi penale a foştii miniştri Elena Udrea (PMP) şi Ion Ariton (PDL) au fost formulate în cadrul dosarului "Gala Bute", în care luni anchetatorii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute".

Potrivit unor documente ale procurorilor, citate de Mediafax, în dosarul "Gala Bute" sunt noi infracţiuni de corupţie care vizează foşti angajaţi ai Ministerului Dezvoltării din perioada în care instituţia a fost condusă de Elena Udrea. Oamenii legii suspectează că s-ar fi fraudat fondurile Ministerului Dezvoltării, în perioada mandatului Elenei Udrea, pentru a fi trecute în patrimoniul lui Rudel Obreja şi pentru ca acesta să obţină un credit de la BRD.

Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, este suspectat că a transferat în contul SC Europlus Computers SRL sumele de 900.000 de lei, la 28 decembrie 2011 şi 2,1 milioane de lei, la 29 decembrie 2011.

"Pentru a justifica aceste plăţi, între cele două societăţi comerciale s-a încheiat un contract de publicitate având ca obiect prestarea de servicii cu ocazia galelor de box ce urmau să fie organizate de Oreja Rudel", se arată în documentele citate.

Anchetatorii fac percheziţii şi la mai multe firme, printre care SC Termogaz Company din Haţeg, judeţul Hunedoara, SC Rogard Coom Impex SRL din Haţeg, SC Consmin SA din Petroşani şi Last Time Studio SRL din Câmpina.

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări care vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray