2020-04-05 21:22

E oficial! Guvernul și-a asumat răspunderea pentru BUGET și modificarea OUG 114

 |  19:15
E oficial! Guvernul și-a asumat răspunderea pentru BUGET și modificarea OUG 114

Guvernul renunță la măsura plafonării sporurilor pentru condiții deosebite la o sumă fixă. Premierul Ludovic Orban a anunțat că acesta va fi acordat în forma din 2019, respectiv 15% din salariul de bază, valabil în decembrie acest an. Orban a venit în Parlament pentru a asuma răspunderea Guvernului pentru bugetul pe 2020 și abrogarea unor prevederi din OUG 114.

„Ne propunem să facem un cadou românilor: bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat (...) Folosim în premieră o modalitate de aprobare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită: angajarea răspunderii Guvernului. E o procedură care spre deosebire de OUG are foarte multe aspecte care o fac democratică. Sigur, poate am surprins pe foarte mulți”, a spus Orban la începutul prezentării sale.

El a precizat că a acceptat foarte multe amendamente ale grupurilor și parlamentarilor individual.

„Am ales această procedură pentru că altfel nu am fi putut adopta bugetul”, a mai spus el.

„Am desființat taxa de 2% pentru companiile din energie (...) În ceea ce privește Pilonul II de pensii, abrogăm acele prevederi care obligau administratorii să-și majoreze capitalul. Consecința ar fi fost retragerea de pe piață. (...) Și în domeniul comunicațiilor și în domeniul financiar bancar am optat pentru abrogarea prevederilor care au afectat negativ piețele respective”, a precizat Orban.

De asemenea, Orban a declarat că de la 1 ianuarie detașările din sectorul privat în cel public vor înceta, excepție făcând personalul Ministerului de Externe.

"Am introdus în lege ca de la 1 ianuarie să înceteze toate contractele prin detașare din mediul privat în mediul public. A existat o practică ca în instituțiile publice să fie angajați prin detașare oameni care fuseseră angajați în ONG-uri, în companii private care pur și simplu erau detașați fără niciun concurs, fără o testare a capacităților dacă au sau nu posibilitatea, calitățile, pregătirea profesională să exercite funcția publică respectivă pur și simplu au fost detașați din privat, încălcându-se obligația ca funcțiile publice să fie ocupate prin concurs sau să fie ocupate prin detașare sau prin transfer de la alte instituții publice de către oameni care au exercitat funcția publică și despre care există clar o evaluare privitor la capacitatea girării funcțiilor publice", a explicat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a precizat că Ministerul de Externe va avea termen până la 31 august pentru reglementarea situației, menționând că 50% dintre angajații personalului misiunilor diplomatice sunt din sistemul privat.

Marcel Ciolacu a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională această modalitate de adoptare a bugetului, demersul fiind făcut alături de Teodor Meleșcanu, în calitate de președinți ai Camerei și Senatului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine