2019-06-24 20:38

E OFICIAL! Moțiunea de cenzură a fost depusă la Parlament și va fi votată pe 18 IUNIE. Care sunt principalele puncte și cine a semnat documentul

 |  13:46
 E OFICIAL! Moțiunea de cenzură a fost depusă la Parlament și va fi votată pe 18 IUNIE. Care sunt principalele puncte și cine a semnat documentul

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi citită în Parlament miercuri, de la ora 15.00, urmând ca dezbaterea acesteia să aibă loc marţi, 18 iunie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

„Am picat de acord cu liderii de grup ca tot astăzi (n.r. – miercuri), la ora 15.00, să se citească moţiunea. Iar săptămâna viitoare, în ziua de marţi, după votul final, să fie votată şi moţiunea, să avem plen reunit. Am mai propus liderilor de grup, dacă tot facem plen reunit, să mergem şi pe componenţa comisiei validate de Biroul permanent reunit privind votul din diaspora, că până la sfârşitul sesiunii poate vom avea şi o lege votată", a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.

Parlamentarii care au semnat moţiunea de cenzură aparţin grupurilor parlamentare PNL, USR, PMP şi UDMR, a anunţat, pe de altă parte, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

„Guvernul Dăncilă trebuie demis fără ordonanţe de urgenţă, fără parole de acces şi fără cozi la vot. Grupurile parlamentare care şi-au asumat matur semnăturile pentru această moţiune de cenzură sunt PNL, USR, PMP şi UDMR. Aşteptăm evident susţinerea şi altor colegi din Parlament la votul pentru această moţiune de cenzură. Această moţiune de cenzură este un demers al Opoziţiei unite şi mature care a înţeles perfect rezultatul votului de la de la alegerile din 26 mai. A fost un vot pentru o România normală, un vot în care legile nu sunt făcute de corupţi şi de apărătorii infractorilor, o Românie în care drepturile omului sunt respectate, o Românie în care să mergi la vot şi să-ţi exprimi un drept fundamental şi în care instituţiile statului de bază democratice sunt stabile", a declarat Turcan, la Parlament.

Ea a făcut un apel către colegii din Pro România şi la cei neafiliaţi „să înţeleagă acest moment crucial, pentru că acest demers politic parlamentar are în spate drepturile românilor". 

România are nevoie urgentă de un guvern cu o viziune proeuropeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene, se arată în textul moţiunii de cenzură, depusă, miercuri, în Parlament.

Semnatarii moţiunii de cenzură atrag atenţia că „viitorul guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern şi actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetăţean român aflat în străinătate să voteze".

„Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor!", este îndemnul adresat de iniţiatorii moţiunii către colegii lor parlamentari.

Potrivit documentului, „sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă - atacurile permanente la adresa justiţiei".

"În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!", se mai arată în moţiune.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray