2020-06-05 00:57

Fiul lui Cezar Preda se visează director general la Nuclearelectrica, dar îl urechează pe Cîţu

 |  16:52
Fiul lui Cezar Preda se visează director general la Nuclearelectrica, dar îl urechează pe Cîţu

Ca urmare a unor jocuri politice de culise, Mircea Preda, fiul fostului europarlamentar PDL, Cezar Preda, a ajuns anul trecut şef de serviciu la SN Nuclearelectrica SA.

Dar, potrivit informaţiilor noastre, acesta, dar mai ales tatăl său trag sfori din greu la vârful PNL, adică la ministrul Economiei Virgil Popescu şi premierul Ludovic Orban, ca Mircea Preda să îi ia locul actualului director general Cosmin Ghiţă, dar fără succes până acum.

Însă, Preda junior este foarte activ în ultima vreme pe reţelele de socializare, iar într-o postare recentă (vezi documentul în facsimil) îl critică la greu pe ministrul Finanţelor, Vasile Florin Cîţu. “Domnule Florin Cîţu, aşteptăm măsuri concrete, nu ordonanţe pentru bănci (ING, Raiffeisen etc), normele de aplicare vin în ajutorul băncilor şi companiilor de asigurări, nu în ajutorul Românului de rând şi operatorului economic mic”.

Trebuie precizat că SN "Nuclearelectrica" S.A. este o companie înființată în 1998 prin reorganizarea RENEL.

Societatea se află acum sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, statul deținând 82.49%% din acțiuni, Fondul Proprietatea - 7,47% si alti actionari - 10.04% după listarea companiei la bursă în 2013.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-31

Mai multe imagini:
Fiul lui Cezar Preda se visează director general la Nuclearelectrica, dar îl urechează pe Cîţu
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine