2020-08-10 11:53

Ioan Oltean explică poziţia lui Băsescu

 |  13:57
Ioan Oltean explică poziţia lui Băsescu

Liderul organizaţiei judeţene PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a explicat, vineri, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu din perioada campaniei electorale nu au nimic cu strategia şi campania ARD şi nu sunt menite să sprijine o formaţiune politică sau alta.

'Noi ne facem propria noastră campanie electorală. Preşedintele României, prin ieşirile pe care le face, nu cred că vine în sprijinul unei forţe politice sau alteia. Preşedintele României vine şi informează opinia publică cu propriile constatări, care nu au nimic cu strategia şi cu campania electorală a ARD. Noi ne facem campania, noi suntem singurii care trebuie să ne promovăm mult mai ferm, mult mai hotărât politica noastră şi programul nostru de guvernare, care este unul extrem de solid, extrem de bine consolidat şi fundamentat', a argumentat Oltean.

Oltean nu şi-a format o părere în privinţa declaraţiilor făcute de şeful statului la adresa USL în campania electorală.  'Nu am suficiente indicii care să poată să mă determine să îmi fac o opinie în privinţa aceasta', a adăugat Ioan Oltean.

Vizibilitate redusă în teritoriu

Oltean s-a declarat nemulţumit de procentul de 23% la care se situează ARD în sondaje şi a criticat vizibilitatea redusă a liderilor politici ai alianţei în teritoriu. 'Categoric că un procent de 23% pentru ARD este totalmente insuficient şi ne plasează în afara posibilităţii de guvernare. Noi contăm pe un procent de cel puţin 27-28%. De la 27% în sus vorbim, zic eu, de un procent rezonabil şi care poate să plaseze ARD în poziţia de posibilă guvernare. 23% este categoric un procent care nu ne satisface şi nu va fi niciodată pe măsura posibilităţilor noastre. Eu sunt absolut convins că ARD nu va avea un procent sub 27%', a declarat liderul PDL.

Deputatul Ioan Oltean este de părere că liderii politici ai ARD, printre care i-a nominalizat pe Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu şi Anca Boagiu, trebuie să fie mai prezenţi în teritoriu, în special în judeţele unde alianţa nu stă bine în sondaje, şi spune că acest lucru l-a susţinut şi la şedinţa Colegiului director al PDL de joi. 'Am fost printre cei care au susţinut necesitatea implicării liderilor politici la nivelul fiecărui colegiu şi la nivelul fiecărui judeţ. Noi nu dezvoltăm numai o politică de prezentare a candidaţilor într-un colegiu sau altul, noi trebuie să ne gândim la motivarea cu caracter general asupra ARD ca o forţă politică ce se constituie într-o alternativă la ceea ce reprezintă USL, şi nu să ne construim campania pe susţinerea unui candidat sau a altuia, aşa cum există din nefericire peste tot unele încercări de a-şi cala strategia şi campania doar pe anumite colegii şi de a fi neglijate altele. Practic, am cerut fiecărui lider judeţean să-şi caleze strategia pe o politică la nivelul întregului judeţ şi nu pe colegii distincte', a spus Oltean.

Democrat liberalul a adăugat că printre reproşurile care li s-au adus liderilor ARD la şedinţa Colegiului director a fost şi acela că 'nu sunt suficient de convingători, de persuasivi, de hotărâţi în a prezenta politica şi strategia noastră, angajamentele noastre şi rezultatele noastre', dar speră ca alianţa să recupereze în ultimele zile de campanie printr-o prezenţă mai activă în rândul electoratului. 'Noi recunoaştem, este foarte greu, pentru că liderii noştri sunt fiecare dintre ei şi candidaţi şi fiecare doreşte să fie prezent şi în colegiu pentru a-şi susţine propria candidatură. Dar, în acelaşi timp, şi ei trebuie să înţeleagă că liderii cu cea mai mare vizibilitate, cu cea mai mare atractivitate trebuie să fie prezenţi peste tot şi micile înţepături, micile reacţii nepotrivite nu sunt de natură a ne motiva şi de a ne crea cea mai bună impresie. De aceea eu îi rog pe fiecare să se abţină şi să aibă un singur obiectiv', a subliniat Ioan Oltean.

Liderul PDL a recunoscut că partidul analizează dacă vor fi schimbări la conducerea PDL în cazul unor rezultate slabe la alegerile parlamentare din 9 decembrie. 'Nu suntem preocupaţi în acest moment de asemenea lucruri. Singura noastră preocupare este să fim cât mai prezenţi în teritoriu, să obţinem cât mai multe voturi. Ce va fi după 9 decembrie, vom putea discuta la vremea respectivă', a conchis liderul PDL.

Aprecieri la adresa lui Tăriceanu

Tot la Bistriţa, Ioan Oltean a declarat că fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu este un lider de anvergură şi că este 'într-o contradicţie flagrantă' cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Oltean consideră că liderul PNL nu a făcut niciodată o politică liberală şi că de fapt acesta este de stânga, deoarece numai oamenii de stânga 'se odihnesc tot timpul'. Liderul PDL a comentat, astfel, declaraţiile făcute joi de fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, care i-a reproşat lui Antonescu că nu a prezentat până acum un program economic pentru România. 'Ieşirile lui Călin Popescu Tăriceanu sunt ieşirile unui om politic responsabil. Călin Popescu Tăriceanu este un lider de anvergură, care are o viziune clară asupra a ceea ce trebuie să se întâmple în România şi care este într-o contradicţie flagrantă cu viziunea lui Crin Antonescu. Eu rămân surprins că ieşirile şi atitudinile lui Tăriceanu se produc cu o mare întârziere şi că atâta timp el a stat şi a acceptat o politică liberală între ghilimele, pentru că Crin Antonescu nu a făcut niciodată o politică liberală, este un om de stânga prin structura lui. Oamenii care tot timpul se odihnesc sunt oameni de stânga', este de părere Oltean.

Liderul democrat-liberal apreciază că declaraţiile lui Tăriceanu arată că în PNL există încă oameni 'care înţeleg că România nu poate fi plasată în afara Europei'. 'E un singur semn că în PNL există oameni responsabili, care sunt liberali pur-sânge şi care înţeleg că România nu poate fi plasată în afara Europei, că România este şi trebuie să rămână în Europa. Să nu uităm că Tăriceanu a fost premier atunci când România a intrat în Uniunea Europeană şi nu cred că omul acesta poate să accepte ca România să fie scoasă în afara Europei şi prin concursul partidului pe care domnia sa l-a condus ani la rândul', a adăugat Oltean, potrivit Agerpres.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639583-03-26



Parerea ta...

ASANACHESCU ALEXANDRU
30 Noi 2012

Mai omule!Ma simt jignit de afirmatiile tale.Cum crezi ca nu suntem in stare sa intelegem ce vrea fiecare politician cand scoate un zgomot pe gura?Latinul spune: si tacuise,filosofu manzise!Te-as vrea filozof pe vecie!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz