2019-06-25 12:49

Klaus Iohannis a anunțat TEMELE de la referendumul din 26 mai

 |  14:32
Klaus Iohannis a anunțat TEMELE de la referendumul din 26 mai

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că a trimis Parlamentului scrisoarea privind cele două probleme de interes național care vor fi supuse referendumului național din 26 mai, acestea fiind interzicerea aministiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare.

"Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe data de 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima - interzicerea aministiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. Cea de-a doua - interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe", a anunţat şeful statului.

"Solicit şi de această dată Guvernului să nu mai adopte nicio Ordonanţă de Urgenţă în domeniul justiţiei. Referendumul a intrat în linie dreaptă", a spus preşedintele, potrivit News.ro.

El a invocat articolul 2 din Constituţie: "Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu"


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-04



Parerea ta...

ANONIM CRETIN PSIHOPAT
04 Apr 2019

du-te ba in pestera de unde te-a avortat ma-ta si traieste acolo nu mai deranja oamenii civilizati
NEGRO
04 Apr 2019

Dupa hartuirea intregii Romanii vreme de peste doi ani cu modificarea legilor justitiei si legea amnistiei si gratierii tuturor coruptilor, grupurile infractionale organizate PSD-ALDE VOR INCERCA IMPOSIBILUL, adica OUG-urile in aceste zile cate le-au mai ramas. Nu au limite in a compromite poporul si tara. E bine, totusi, ca Presedintele va face aceasta consultare nationala, pentru ca pe viitor Tara sa nu mai cada in mainile impostorior si tradatorilor. Domnul Johannis avea in mana aceasta posibilitate imediat dupa Ordonanata 13 din 2017. N-a facut-o. Buna credinta ca acesti cleptocrati nu vor forta imposibilul l-a impiedicat. Buna credinta e o calitate pentru un om obisnuit, dar un mare defect pentru un politician. Raul se va produce. Acesti scelerati nu cunosc limite. Se bazeaza pe ucigatoarea capacitate de a uita raul facut al natiei acesteia nenorocite. Dar nu vor iesi teferi din aceasta oribila incercare. Nu le prevedem zile insorite dupa ignonimiile pe care le clocesc nici pe malul linistit al Bahluiului, nici in indepartata Brazilie, nici in negrul Madagascar, nici in Costa Rica, nici in Serbia surora si prietena. Sa auzim si de bine si sa nu ne scape din maini, nicicand, niciodata!! Asa sa ne ajute Dumnezeu!
ANONIM
04 Apr 2019

Opinați că președintele ar putea considera că neparticiparea la vot ar putea să contribuie la nevalidarea referendumului ? Alegeri pentru Parlamentul European în România, 2014 De la Wikipedia, enciclopedia liberă ,,Total (prezență la vot 32,44%) 5.911.794" ? Cum ați considera despre "reprezentativitatea" europarlamentarilor ce propun și votează regelementări ce uneori contravin celor din legislația națională ?
ANONIM
04 Apr 2019

Opinați că reglementările din Uniunea Europeană nu pot depăși limele stabilite prin Acordul de aderare la Uniunea Europeană, fără un alt referendum superior ca prezență la vot celui prin care s-a votat Acordurdul de aderare la Uniunea Europeană, decât în modul de a dereglementa din reglementările inițiale stabilite prin Acordul de aderare la Uniunea Europeană acolo unde reglementările din Acordul de aderare la Uniunea Europeană exced regulilor dreptului internațional, regulilor drepturilor și libertăților omului, regulilor dreptului public, etc. ?
Doresc sa comentez



CITESTE SI...

Iohannis, braţ la braţ cu partidele, pe lângă CCR Toate partidele parlamentare s-au perindat pe la Cotroceni pentru a discuta pe marginea transpunerii în practică a rezultatelor referendumului din 26 mai. Mai mult, patru dintre ele – PNL, USR, Pro România şi PMP, au semnat un pact cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru pune în aplicare, în Constituţie, cele două întrebări de la referendum
17 Iun 2019

PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray