2019-11-20 02:03

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război: Avem datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc

 |  14:01
Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război: Avem datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă luni, cu prilejul „Zilei Veteranilor de Război”:, că avem datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc şi de a face tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra integritatea şi libertatea ţării noastre.

Prezentăm integral mesajul şefului statului:

„Aniversăm pe 29 aprilie «Ziua Veteranilor de Război», un bun prilej de a reflecta la parcursul istoric al statului român. Îi omagiem astăzi pe cei care au pus mai presus de propriul destin viitorul patriei şi împlinirea dezideratelor naţionale şi ne înclinăm în faţa lor cu recunoştinţă şi respect.

Armata României şi-a făcut datoria faţă de ţară în Războiul de Independenţă şi în cele două conflagraţii mondiale, militarii noştri continuând să-şi pună viaţa în slujba ţării şi după 1990, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.

Devotamentul şi abnegaţia cu care militarii noştri au slujit drapelul naţional, uneori cu preţul sacrificiului suprem, au făcut ca România să fie astăzi o ţară respectată, membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. Profesionalismul, competenţa şi spiritul de camaraderie ale militarilor români sunt cunoscute şi apreciate atât în ţară, cât şi în rândul aliaţilor şi partenerilor noştri.

Avem, aşadar, datoria de a cinsti memoria eroilor neamului românesc şi de a face tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra integritatea şi libertatea ţării noastre.

Cunosc dificultăţile cu care se confruntă în prezent veteranii de război şi doresc să îi asigur că le sunt alături şi că susţin, în continuare, demersurile pentru identificarea şi concretizarea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestor probleme.

În semn de recunoştinţă şi ca recompensă morală, cu ocazia celebrării «Zilei Veteranilor de Război», am înaintat în gradul următor şi am acordat gradul de general de brigadă, în retragere, unor veterani de război.

Salut, de asemenea, aportul deosebit al asociaţiilor veteranilor de război la educarea tinerei generaţii şi la promovarea cu consecvenţă a valorilor noastre naţionale.

Totodată, îmi exprim întreaga consideraţie pentru văduvele de război şi văduvele de veterani de război, care au făcut sacrificii şi care au trecut cu demnitate prin perioadele de grea încercare.

Vă asigur, încă o dată, dragi veterani de război, de aprecierea şi respectul meu pentru tot ceea ce aţi realizat în beneficiul statului român, sub culorile drapelului naţional, şi vă transmit urări de sănătate şi linişte sufletească alături de cei dragi.

La mulţi ani!”


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-29



Parerea ta...

ANONIM
29 Apr 2019

bla bla bla PLAVANULspune dar in gand injura Siktir balbaitule
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray