2019-10-14 16:20

Klaus Iohannis spune prostii. O afirmă chiar președintele

 |  08:42
Klaus Iohannis spune prostii. O afirmă chiar președintele

În luna martie 2016, președintele Klaus Iohannis a cerut crearea unei flote NATO la Marea Neagră. Aceste fapt reiese din documente oficiale și înregistrări publice. Ieri, după ce premierul Bulgariei a respins brutal (în termeni diplomatici) inițiativa, Iohannis a afirmat că „nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie”.

Conform MEDIAFAX, preşedintele Klaus Iohannis afirma, în martie 2016, că susţine „iniţierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaţionale”, în cadrul reafirmării valenţelor strategice NATO în zona Mării Negre, după un proiect MApN privind crearea unei „flotile”, prezentat de Guvern în ianuarie.

Pe 3 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au fost prezenţi la prezentarea bilanţului Ministerului Apărării Naţionale pe anul 2015. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis declara, conform stenogramei discursului, publicată pe site-ul Preşedinţiei: „România susţine întărirea rolului Alianţei Nord Atlantice în domeniul apărării colective şi acordarea unei atenţii sporite atât provocărilor de pe flancul estic, în mod deosebit din regiunea Mării Negre, cât şi celor de pe flancul sudic. Valenţele strategice ale zonei Mării Negre pentru NATO vor trebui reafirmate şi concretizate prin iniţierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaţionale”.

În ianuarie 2016, pe site-ul Guvernului României figura un proiect denumit „Lansarea iniţiativei pentru constituirea unei Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / Black Sea Flotilla”.

Pe 20 mai, ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov, anunţa că Bulgaria susţine suplimentarea capacităţilor NATO în Marea Neagră. "Bulgaria poartă discuţii cu România şi Turcia. Se discută despre suplimentarea capacităţilor militare în zona Mării Negre. Bulgaria va face tot posibilul pentru consolidarea capacităţilor militare în zona Mării Negre", declara Daniel Mitov la Bruxelles.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din statele NATO, că sunt analizate modalităţi de consolidare a capacităţilor militare în zona Mării Negre. „Am suplimentat deja prezenţa prin patrule aeriene, prin măsuri de asigurare, o prezenţa navală mai intensă şi mai multe exerciţii. (...) Discutăm şi abordăm o propunere a României privind furnizarea cadrului şi bazei pentru o brigadă care apoi va putea organiza şi facilita activităţile NATO în regiune, inclusiv prin exerciţii şi prin măsuri de garantare a securităţii”, afirma Stoltenberg.

Declaraţiile lui Stoltenberg au atras reacţia Rusiei. Marea Neagră „nu este în spaţiul maritim al NATO şi nu are nicio legătură cu Alianţa. Din ceea ce ştim noi, NATO analizează deja posibilitatea unei prezenţe în zona Mării Negre, ca reacţie la solicitări formulate de unele ţări, în principal de România. Dacă se va lua decizia de creare a unei forţe navale permanente, sigur că acest lucru va fi un factor destabilizator; pentru că nu este o mare a Alianţei Nord-Atlantice. Nu cred că o astfel de hotărâre ar conduce la îmbunătăţirea relaţiilor Rusia-NATO”, a afirmat Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului rus de Externe.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis afirma în Bulgaria că iniţiativa locală în zona Mării Negre, la care ar fi urmat să participe România, Bulgaria şi Turcia, se va concretiza, însă important este să fie obţinută în scurt timp "umbrela NATO". La rândul său, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, afirma miercuri că Bulgaria va sprijini şi va contribui la această iniţiativă, menţionând că este în interesul strategic al ţării sale. "Ambele state sunt îngrijorate şi împărtăşesc aceasta şi problemele care rezultă din aceasta. Bulgaria nu numai în cuvinte, ci şi în fapte, va sprijini orice efort pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune. Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, precum se aşteaptă să fie adoptată hotărârea la Varşovia", spunea Plevneliev.

Însă, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat joi că atât el, cât şi preşedintele Rosen Plevneliev se opun iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră. „Nave NATO pot efectua patrule pe frontierele noastre doar în cazul unui aflux puternic de refugiaţi”, a declarat Borisov joi, citat de site-ul Novinite.com. 

În replică, preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că iniţiativa privind flota de la Marea Neagră a generat interpretări, subliniind că „nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie”, iniţiativa vizând exerciţii comune ale forţelor navale din România, Bulgaria şi Turcia, state membre NATO.

„Am văzut că au apărut tot felul de interpretări şi, poate este bine să clarific un pic situaţia, înainte să se aventureze toată lumea în speculaţii. Această iniţiativă pe care am prezentat-o, şi am prezentat-o atât preşedintelui, cât şi prim-ministrului (Bulgariei -n.r.), este o iniţiativă care ţinteşte o colaborare, practic, în zona exerciţiilor comune şi a training-ului a forţelor navale româneşti, bulgare şi turceşti. Aceasta este aşa-numita iniţiativă navală, deci se referă la forţele navale, se referă la exerciţiu şi training comun. Noi credem că această iniţiativă, în final, trebuie să se găsească sub umbrela NATO, fiindcă toate trei ţările riverane, România, Bulgaria şi Turcia sunt aliaţi în NATO. Unde a apărut, probabil, o înţelegere greşită, este conceptul de flotă NATO. Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie. NATO nu poate şi nu doreşte să întreţină o flotă proprie în Marea Neagră”.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş a explicat, joi, că România nu a propus crearea unei flote la Marea Neagră, ci „o cooperare navală” a flotelor statelor riverane membre ale Alianţei, sub egida NATO. „Am discutat astăzi cu Ministrul Apărării Mihnea Motoc care a urmărit îndeaproape acest subiect şi înţeleg că ultima declaraţie care a fost făcută de preşedintele Bulgariei împreună cu premierul bulgar şi cu ministrul Apărării, au clarificat lucrurile”, a precizat premierul Dacian Cioloş. „N-a fost vorba niciodată de crearea unei flote la Marea Neagră, ci de o cooperare navală la Marea Neagră sub egida NATO -aceasta a fost propunerea României- şi înţeleg că Bulgaria în aceste condiţii, aşa cum mi-au spus şi mie premierul şi preşedintele când am făcut vizita la Sofia, sunt dispuşi să sprijine această propunere. Deci, nu e vorba de o flotă, ci de o cooperare între ţări riverane şi membre NATO la Marea Neagră, sub egida NATO”, a mai explicat Cioloş.

Conform Convenţiei Montreux, ţările care nu au ieşire la Marea Neagră nu pot menţine nave militare în această zonă mai mult de 21 de zile. Dintre statele membre NATO, România, Bulgaria şi Turcia au ieşiri la Marea Neagră. Rusia a criticat vehement de nenumărate ori prezenţa unor nave militare NATO în Marea Neagră. Recent, Forţele aeriene ruse au efectuat în centrul Mării Negre un exerciţiu care simula distrugerea unor nave militare americane ancorate în Portul Constanţa, conform unor surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene. Rusia, care a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, are propria Flotă militară în Marea Neagră, staţionată în Sevastopol.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-17



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
17 Iun 2016

CUM DRACU SA FACI FLOTA BULGAREASCA????...PAI ADUCI NISTE FREGATE TURCESTI...ALTELE AMERICANE...IAR BULGARII FAC APROVIZIONAREA CU CASTRAVETI MURATI....CEA MAI PERICULOASA ARMA...BORCANELE DE CASTRAVETI..POT SA IMBOLNAVEASCA INAMICUL DE DIARIE...DECI INCEPETI EXPORTURILE MASIVE DE CASTRAVETI MURATI IN RUSIA...AVETI GRIJA SA AJUNGA LA ARMATA RUSA...SI DUPAIA LE DATI MEDICAMENTE DE LA HEXI-FARMA....URAAAAAAAA...
CROCODILUL SĂTUL
17 Iun 2016

CÎT ”DĂ DĂȘTEPT” EȘTI, ”PĂPUȘE”, PUPA-M-AI LA EȘAPAMENT!
JOHANNIS (DEMN & FURIOS)
18 Iun 2016

MĂ CAKK PĂ FLOTA NATO DÎN KARADENIZ; NOI, PROSTĂLĂII ROHMÎRLANI, AVEM CUMPLITA, TEMUTA, GIGANTICA FLOTĂ DĂ SUBMARINE CU VÎSLE DÎN CEȘMEGIU, BAȘCA FRECATELE ALEA DĂ TENECHE ADUSE DÎN ANGLITERA DĂ FIOROSUL COLONEL PRINCIPE OT CĂKKACIU AL MARGHERITEI, DUDĂ, AFLATE SUB COMANDA CELUI MAI FIOROS SANCHIHAMIRAL, NUMITUL CICO,. VAI DE CAPUL LUI PUTIN CE-O SĂ PĂȚEASCĂ!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray