2019-12-12 12:40

Liviu Dragnea: PNL şi PDL au creat un blocaj la nivelul administraţiilor locale. Riscă să arunce România în haos

 |  14:45
Liviu Dragnea: PNL şi PDL au creat un blocaj la nivelul administraţiilor locale. Riscă să arunce România în haos

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că PNL și PDL au creat deja un blocaj de funcționare a administrațiilor locale din mai multe județe. Dragnea a catalogat această situaţie drept una extrem de nepotrivită, care riscă să arunce România în haos.

"PNL și PDL sunt autorii unui puci administrativ generalizat în toate localitățile din România. Practic putem spune că au organizat lovituri de palat în toată țara și este de fapt cea mai mare campanie de batjocorire a voinței românilor exprimat prin vot la alegerile locale din 2012. PNL-ul, prin ieșirea din USL, a vândut voturile și încrederea românilor celor de la PDL, iar Guvernul vrea să intervină pentru restabilirea voinței alegătorilor, voință exprimată liber acum doi ani de zile la alegerile locale", a precizat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai spus că proiectul de act normativ prin care primarii pot alege din ce partid să facă parte, fără a-şi pierde mandatul, dă șansa primarilor și consilierilor locali sau județeni să decidă dacă sunt de acord să respecte deciziile luate de unii lideri politici la București în spatele ușilor închise.

"Este de fapt o opțiune democratică, o posibilitate pe care vrem să o oferim aleșilor locali pentru că din ce în ce mai mulți primari, în ultimele două-trei luni de zile, au transmis semnale foarte clare că nu sunt de acord cu deciziile luate la centru; consilieri locali care stau într-o teamă permanentă, pentru că sunt amenințați cu darea afară din partid și în consecință își pierd mandatul, și primari și aleși locali care au din ce în ce mai multe probleme cu cetățenii, deoarece cetățenii au votat într-o oarecare măsură la alegerilor locale cu USL; n-au votat PSD, PNL, PC, ci USL și nu sunt de acord cu cea ce fac primarii acum", a afirmat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a precizat că blocajul generat de ACL pune în dificultate luarea unor decizii privind fondurile de finanțare interne și europene.

"De asemenea, sunt foarte multe proiecte europene care au nevoie de hotărâri în CL și CJ, și în cele mai multe cazuri majoritatea devenind ostilă primarilor nu mai pot adopta hotărârile necesare. Riscăm ca în perioada imediat următoare să apară un blocaj generalizat în administrația locală cu efecte directe și grave asupra dezvoltării comunităților locale”, a afirmat Liviu Dragnea. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray