2019-11-22 05:29

Ludovic Orban recunoaște că va fi PREMIER. Primele MĂSURI pe care le anunță dacă va fi în locul lui Dăncilă

 |  15:55
Ludovic Orban recunoaște că va fi PREMIER. Primele MĂSURI pe care le anunță dacă va fi în locul lui Dăncilă

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii capacităţilor administrative necesare funcţionării statului, precum şi investiţiilor în domeniul public, în paralel cu alte măsuri de încurajare a economiei, a declarat sâmbătă seara presei preşedintele PNL, Ludovic Orban.

"Prima măsură şi cea mai importantă măsură va fi refacerea capacităţilor administrative ale statului prin atragerea şi promovarea în interiorul acestor instituţii a oamenilor competenţi, pe baza profesionalismului, meritocraţiei, precum şi evaluarea obiectivă a activităţii fiecărui angajat din instituţiile publice. Un guvern mult mai suplu, 15, maximum 16 ministere, reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile. Lucrurile sunt fundamentale, pentru că nicio politică publică nu poţi să o pui în practică dacă nu ai corpul funcţionarilor care să participe la implementarea ei", a spus Orban, informează agerpres.ro.

Liderul liberal a susţinut că elaborarea bugetului pe anul viitor, dar şi negocierea exerciţiului financiar pe anii 2021-2027 cu UE reprezintă cea mai mare provocare.

"Evident, avem nişte sarcini importante şi foarte presante; elaborarea bugetului de stat, finalizarea bugetului pe acest an. Sunt mai mult ca sigur că va trebui să mai emitem o rectificare bugetară, astfel încât să menţinem în limite rezonabile deficitul bugetar (...). Un element fundamental pentru următorii şapte ani este negocierea acordului de parteneriat cu Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar multianual 21021-2027; pe de o parte, europarlamentarii PNL se bat la Bruxelles ca să obţinem o finanţare cât mai consistentă, sper să depăşim 40 de miliarde de euro, iar pe de altă parte, trebuie să negociem cu UE pe ce cheltuim aceşti bani. Sunt domenii pe care le considerăm prioritare şi pe care vrem să alocăm resurse, pentru că obiectivul nostru este să creştem dinamica economică, să atragem investiţii, să întărim infrastructura ca un suport al dezvoltării economice, să reducem disparităţile de dezvoltare care există în anumite regiuni ale ţării, să alocăm resurse pentru creşterea calităţii serviciilor publice, în domeniul sănătăţii, în educaţie, în domeniul asigurării vieţii, siguranţei, proprietăţii private a cetăţeanului", a spus Ludovic Orban.

Acesta a mai menţionat că viitorul Guvern are în vedere încurajarea economiei prin măsuri adecvate.

"Vom stimula creşterea salariilor în domeniul privat printr-o dinamică a creşterii investiţiilor, dar şi printr-o atitudine antreprenorială faţă de mediul de afaceri, pentru a încuraja investiţii private, fie a unor investitori autohtoni, fie investiţii străine. România se poate dezvolta pe bază de investiţii, de inovare, de cercetare, de creştere a competitivităţii, punerea întregului sistem public în slujba dezvoltării economice", a afirmat Orban.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-13



Parerea ta...

ANONYMOUS
14 Oct 2019

Huoooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo !!!!!
MIKIM
14 Oct 2019

Nu degeaba suge de 4 ani salamul de Sibiu.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray