2020-03-29 12:41

Ministrul de Interne, despre încercări de fraudare a votului: Toate faptele sunt depistate în timp real

 |  13:48
Ministrul de Interne, despre încercări de fraudare a votului: Toate faptele sunt depistate în timp real

Ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat duminică în Centrul de Național de Conducere Integrată, a declarat că, din acest loc, sunt depistate în timp real toate infracțiunile care se întâmplă în secțiile de vot din țară. Din cauză că sunt multe calculatoare, Vela spune că „atmosfera este fierbinte”, conform Mediafax.

„Aici este Centrul Național de Conducere Integrată, unde se face managementul operațional al tuturor evenimentelor, și, in timp real, se află ce se întâmplă în toate secțiile de votare din țară. Când am spus că toți cei care încearcă să corupă alegătorii, să facă unele infracțiuni sau să ajungă într-o situațe de a încălca legea, în timp real, aici se monitorizează, dar se si acționează. Toate faptele, tot ce se întâmplă ilegal, sunt în timp real depistate”, a declarat, duminică, ministrul de Interne, Marcel Vela.

Potrivit acestuia, când se depistează o infracțiune se ia legătura imediat cu inspectoratele de la nivel județean.

Ministrul mai spune că, în afara acestui centru, mai există alte două săli cu asemenea monitoare.

Vela a atras atenția în ceea ce privește sistemul de climatizare din Centrul de la MAI.

„Atmosfera este fierbinte (în centru – n.r.), sunt multe calculatoare, ecranul este mare, sunt destui colegi și nu prea funcționează climatizarea, și chiar am rugat și am dispus ca în perioada următoare să îmbunătățim și condițiile de muncă”, a mai declarat Marcel Vela.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine