2019-11-12 11:26

Mircea Diaconu: Toată campania electorală m-a costat puţin peste 1.000 euro

 |  09:38
Mircea Diaconu: Toată campania electorală m-a costat puţin peste 1.000 euro

Singurul candidat independent care a reuşit să intre în Parlamentul European (PE), Mircea Diaconu, a declarat luni seara că în campania electorală „şi-a sporit numărul de prieteni”. În ceea ce priveşte costurile, fostul liberal a susţinut că a cheltuit puţin peste 1.000 de euro.

"Am cheltuit 5.000 de lei, pe care i-am pus într-un cont separat, 1.300 de lei au fost tipăriturile, ceea ce înseamnă 2.000 de afişe şi 20.000 de cărţi poştale. Restul, motorina, care a fost 2.500 de lei şi restul cazare", a precizat Mircea Diaconu, într-o emisiune la România TV.

Fostul liberal a explicat şi ce a constat lupta pe care a dus-o cu sistemul.

"A fost într-adevăr vorba de o emoţie publică, dar nu era în legatură cu relaţia Diaconu-liberali, ci în legatură cu instituţiile care m-au terfelit de multă vreme. Este vorba de sistemul domnului, cetăţeanului Basescu, care a construit un sistem funcţional în continuare cu oameni importanţi în puncte cheie, care pot modifica soarta oamenilor, a Guvernelor. Deci, nu e vorba de sistemul politic", a spus Mircea Diaconu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-05-27



Parerea ta...

MARI
27 Mai 2014

SI ANTENA 3 CE A FACUT PENTRU TINE ? CAMPANIE MOCA ? O SA PLATESTI TU LUI FELIX. PAREREA MEA LOCUL TAU ESTE IN TEATRU NU IN POLITICA
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray