2019-10-16 00:25

Moţiunile simple care îi vizează pe Toader şi Teodorovici, supuse votului plenului Camerei Deputaţilor

 |  09:48
Moţiunile simple care îi vizează pe Toader şi Teodorovici, supuse votului plenului Camerei Deputaţilor

Moţiunile simple pe Justiţie şi Finanţe, care îi vizează pe Tudorel Toader şi pe Eugen Teodorovici, vor fi supuse votului plenului Camerei Deputaţilor miercuri, de la ora 12. Liderul deputaţilor social-democraţi Alfred Simonis a anunţat că PSD va vota împotriva celor două moţiuni.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, intitulată "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie", iniţiată de 91 de deputaţi de la PNL şi USR, a fost dezbătută în Camera Deputaţilor în urmă cu două săptămâni, dar, la vot, şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce deputaţii PSD au decis să nu participe.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, la acea dată, că există o stare de nemulţumire a parlamentarilor partidului la adresa ministrului Justiţiei.

Săptămâna trecută nu a fost şedinţă de vot final în Camera Deputaţilor, astfel că votul pe moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei a fost amânat din nou.

Tot miercuri, Camera urmează să dea un vot şi pe moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională", iniţiată de USR, PNL şi PMP. Dezbaterea acestei moţiuni a avut loc luni.

"Nu am uitat de OUG 114, OUG-ul care a dat foc economiei României şi este nevoie ca miniştrii responsabili să răspundă în Parlamentul României. Vrem să dăm un semnal angajaţilor şi întreprinderilor româneşti că Parlamentul României va încerca, cel puţin, să repare, dacă nu să abroge, această ordonanţă toxică pentru economia României. Aceasta trebuie lăsată în pace să producă valoare în societate, trebuie lăsată în pace să aducă investiţii şi să aducă locuri de muncă, nu să fie sugrumată de revelaţiile unor oameni care visează noaptea şi a doua zi spun că economia este inamicul numărul unu al României", a spus liderul deputaţilor USR, Cristina Prună, la depunerea moţiunii, potrivit Agerpres.

"Grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota împotriva ambelor moţiuni simple împotriva celor doi miniştri din Guvernul PSD-ALDE", a anunţat Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-20



Parerea ta...

ANONIM
20 Mar 2019

TĂT GUVERNUL E ZERO BARAT........................SUNT NISTE NULITĂTI UMANE.
SOCRATE
20 Mar 2019

MANAGEMENTUL PUBLIC IN RO ESTE NUL. In ultimi 30 de ani , in Ro in locul STATULUI DE DREPT s-a construit un stat DISOLUTIONAT (cu institutii disolutionate si STRUCTURI mafiotizate). In RO nu exista STRATEGII DE DEZVOLTARE GLOBALA SI SECTORIALA , PE TERMEN SCURT, MEDIU SAU LUNG. Nu exista nici, proiecte, planuri s-au programe de dezvoltare in vreun domeniu al vietii economico-sociale.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray