2019-12-09 11:46

Niculae Bădălău, concluzie tranșantă: PSD a plătit prețul nehotărârii

 |  13:06
Niculae Bădălău, concluzie tranșantă: PSD a plătit prețul nehotărârii

Niculae Bădălău, liderul PSD Giurgiu, a reacționat în urma rezultatelor din turul doi al alegerilor prezidențiale, susținând că PSD a obținut un scor atât de slab pentru că „a plătit prețul nehotărârii”.

Niculae Bădălău face un apel către membrii PSD să lase tensiunile interne deoparte şi să facă o analiză serioasă în urma scorului dezastruos obţinut de candidatul lor la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă.

"Ziua de 24 noiembrie 2019 a scris istoria unei conjuncturi politice de la care suntem obligați să luăm lecțiile necesare, chiar dacă ele dor.

În primul rând PSD-ul a plătit prețul nehotărârii de a fi luat la timpul potrivit măsurile logice, realiste pentru a intra în prezidențiale cu aplomb și cu șanse mult mai mari de câștig.

În al doilea rând, am învățat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că tensiunile interne ne fac rău tuturor și slăbesc partidul. Ele trebuie evitate prin comunicare, echilibru, înțelepciune și toleranță reciprocă.

Nu este de neglijat și faptul că fiecare lider din teritoriu, fiecare responsabil, înainte de a critica sau de a emite pretenții, trebuie să-și analizeze propriile performanțe, să-și identifice problemele și să le rezolve în mod eficient.

Consider că acum este momentul să ne dezbrăcăm de haina superficialității și a intereselor mărunte și subiective, să analizăm atent și să luăm măsuri ferme și corecte pentru a repune PSD-ul acolo unde îi este locul, în inimile și în preferințele românilor.

Ca de fiecare dată, echipa PSD Giurgiu a demonstrat și acum că este cea mai bună, obținând un rezultat de excepție, în condiții vitrege, pe alocuri.

Mulțumesc primarilor, liderilor de organizații, membrilor de partid și întregii echipe din Giurgiu care au făcut posibilă această victorie.

Mulțumesc giurgiuvenilor care au votat din nou PSD și, acum, la ceas de cumpănă politică le spun lor, dar și celor care nu ne-au votat sau care nu și-au exprimat acest drept că, în cel mai scurt timp le vom da motive reale să vină alături de noi la alegerile locale și cele parlamentare!", a scris Niculae Bădălău, pe pagina de Facebook.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Apus de soare ca-n Caragiale la...Giurgiu Într-o dimineață de iarnă, în timpul slujbei religioase, cei 2.000 de credincioși au fost surprinși să vadă intrând în biserică doi oameni îmbrăcați în negru, din cap și până în picioare, cu fețele acoperite și având la ei pistoale automate
22 Mar 2018 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray